Timpul NU este infinit

Invatam ca timpul si spatiul sunt infinite. Apoi constatam ca intr-adevar este greu sa cuprinzi chiar cu mintea cat de mare este universul in care traim – daca exista mai multe “universuri”, cum este timpul s.a.m.d. Astazi cercetatorii incearca sa gaseasca “cea mai mica diviziune” a timpului si spatiului.

In general insa, noi suntem momente de-a lungul unor perioade lungi de timp. In cadrul miliardelor de ani dinozaurii au aparut si s-au dus, omul a aparut si el de ceva vreme si exista inca, insa fiecare individ are o existenta de cateva zeci de ani care poate fi considerata un punct in cadrul acestei istorii universale. Unii lasa mai multe lucruri de care altii isi aduc aminte peste ani, altii mai putine sau nimic. Existenta fiecaruia dintre noi, privita in numar de ani, pare lunga, dar la finalul fiecarei zile ne dam oare seama ca am avut timp de toate?

Am dat toate telefoanele? Am scris toate mesajele? Am reusit sa terminam totul? Am apucat sa citim tot ce ne doream? Am iesit unde aveam planuit? Am mers la toate evenimentele unde am fost invitati? Am…? – si lista poate continua.

Poate ca ne propunem sa realizam prea multe. Poate ca apar prea multe intreruperi care ne dau planurile peste cap. Insa, la nivel individual, timpul nu este infinit. Dar sunt multe care depind de el. In zona de afaceri, marketing, comunicare, PR este foarte important. Daca spui ca un lucru se face pana la o anumita ora, atunci trebuie sa fie gata pana atunci. E mai bine sa iti iei o marja de eroare decat sa dai un interval estimat de timp foarte scurt insa pana la urma sa nu te poti incadra si cei ce depind de tine sa fie dezamagiti.

Este foarte important sa poti fi obiectiv. Se pare insa ca e si foarte greu pentru unii. Cunosc persoane care programeaza o intalnire la o anumita ora si intarzie jumatate de ora – daca nu cu orele. Cunosc oameni care spun ca iti trimit ceva pana la ora X si intotdeauna acel ceva vine la ora X si multe minute dupa. Stiu si multi oameni punctuali – sau care trimit inainte de termenul limita ce trebuie trimis. Stiu oameni la care daca apare ceva neprevazut anunta din timp – nu pe ultima suta de metri cand oricum te-a incurcat. Am vazut redactii in care jurnalistii cer materialele cu mult inainte pentru ca au vazut poate ca daca ofera deadline-ul real risca sa ramana fara materiale. Poate ca e greu sa fii realist, insa in afaceri, comunicare, marketing, PR ar trebui sa fii mereu obiectiv. Apar intr-adevar lucruri neprevazute, important este sa fie gestionate asa cum se cuvine. Poate ca e greu, dar nu imposibil, chiar si cu timpul care nu este infinit – si care ar trebui sa ne determine sa ne preocupam mai mult de lucrurile care au cu adevarat prioritate – desi ar trebui sa spun mai degraba de persoanele care au prioritate.

Share
3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge