Ne-aducem aminte? – sau despre Al.I. Cuza si Unirea Principatelor Romane
Astazi sarbatorim Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Principatele s-au unit sub conducerea aceluiasi domn ales (o mica gaselnita in acel moment: se cerea domn in fiecare principat, dar nu se preciza ca nu poate fi acelasi, fapt de care au profitat romanii): Alexandru Ioan Cuza.
Despre Unirea Principatelor Romane (Mica Unire) aflati si de pe Wikipedia. Tot acolo gasiti informatii si despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Desigur, date sunt de gasit in multe locuri, si la fel de sigur cunoasterea istoriei este un demers ce ar trebui realizat de fiecare.
Astazi au loc numeroase activitati dedicate zilei speciale (si Teatrul Masca are spectacol special). La televizor sunt emisiuni pe aceasta tema.
151 de ani. Mult? Putin?
Ne mai amintim insa? Mai e ceva patriotic in amintire?
De ce nu ne amintim si in restul anului? De ce daca astazi suntem fericiti ca suntem romani nu suntem mereu? De ce atat de multa fatada? De ce – ca sa revin la o alta insemnare de aici de pe blog – nu incercam mai des sa schimbam in bine ceva?
Hai sa fim totusi romani nu de fatada ci moment ci permanent!
Popularity: 2% [?]
Insemnari similare
Comentarii (2)
Da, unii isi amintesc. Ieri am fost la un concurs de aeromodele in sala, categoriile F1M (aeromodele cu motor de cauciuc) si F3P (aeromodele electrice cu radiocomanda). La “festivitatea de deschidere” – evenimentul fiind organizat fara mult tam-tam – crainicul a pus “Hora Unirii” in statia de amplificare. In calitate de concurent, eram in mijlocul salii, in picioare. Ce am observat:
- TOTI localnicii din sala – o mana de oameni, dar de la tineri la varstnici) – s-au ridicat in picioare INSTANTANEU; unul dintre angajatii complexului sportiv, care era in picioare (si nu in tribuna) s-a oprit si si-a scos caciula de pe cap PE TOATA DURATA IMNULUI;
- cei cativa bucuresteni neconcurenti, care ramasesera in tribune, n-au avut nici o treaba, continuand sa stea jos si sa discute (pe un ton relativ coborat, dar TOTUSI).
Eu unul mi-am insusit lectia, nu garantez insa pentru toata lumea. Iar copii care concurau – si care erau in grupul nostru, din mijlocul salii – nu au inceput sa se agite, pastrand atitudinea solemna pe care au vazut-o la cei mai multi dintre cei din tribune. Bravo lor si celor care i-au invatat astfel!
Da, Ave, din pacate cam asa stau lucrurile: ne-am pierdut orice urma de apartenenta la Romania. Am uitat cu cat sange, sudoare si truda s-au obtinut toate. Am uitat ca pana si literatura e inspirata din durerea si greul obtinerii tuturor. Azi le avem, le consideram un dat si ca atare ne batem joc de ele.
Si da, inca o data, cred ca e vorba de respect: respect pentru noi, pentru tara, pentru ceilalti. Alegem sa ne batem joc atat de usor de noi uneori…
Ma bucur ca ai aratat insa ca lucrurile nu sunt pierdute, ca sunt multi cei ce se simt romani si simt romaneste – fara ipocrizie si fara exagerari inutile. Si da, ma bucur sa aud ca sunt si multi tineri care pun pret pe aceste valori.