O poveste incredibila a unui trandafir oferit cu dragoste si multe poze cu flori (din gradina mea)

Anul trecut, pe 24 decembrie (da, in Ajun!) am reusit sa ne mutam toti in casa (Andrei se mutase mai de demult, apoi a adus-o pe Maxie, insa a trebuit sa incheiem realizarea balustradelor pentru balcoane/terase pentru ca sa putem veni si Eric si eu). O sa va arat si casa intr-o alta insemnare 🙂 Mi-am dorit sa am o gradina cu iarba – sa se joace Eric si Maxie, sa stam la aer – dar si cu flori.

Este prima incercare si, pentru primul an si fara experienta, pentru conditiile in care am reusit sa plantam, noi suntem tare multumiti de rezultat. Mai avem de munca – dar e asa de frumos sa vezi florile colorand curtea!

Am pus cateva poze pe Facebook, dar am zis sa scriu astazi un post dedicat special florilor din gradina mea. Una dintre acestea are o poveste incredibila!

Stateam in garsoniera si, intr-o zi, fara vreo ocazie speciala (si fara sa fi facut ceva gresit sau sa doreasca ceva :P) Andrei mi-a adus un trandafir frumos: galben cu portocaliu, catifelat, frumos mirositor.

L-am pus in apa intr-o vaza de plastic cum aveam noi (mai buna pentru ca se plia). I-am pus apa plata si am continuat sa ii pun din aceea cat a fost inflorit. Apoi ar fi trebuit sa il arunc, dar, cumva, nu ma induram sau nu apucam. Dupa vreo trei saptamani, cand am zis ca facem curat, am dorit sa il aruncam. Desi floarea se uscase si putin si tulpina (sub floare), frunzele ii ramasesera verzi. Cand am scos trandafirul din apa am vazut ca… facuse mustati! Da, avea o mica radacina – si evident ca nu l-am aruncat.

L-am mai tinut in apa sa isi dezvolte radacina, apoi l-am pus intr-un ghiveci si a stat peste un an la o prietena pe balcon. Iar din aceasta primavara a venit la noi in curte – iar azi i-a inflorit si prima floare!

trandafir_portocaliu_noi

Da, povesti frumoase, momente de neuitat. Si, apropo de momente de neuitat, fiecare floare aparuta in acest an a fost un asemenea moment. Iata asadar cateva fotografii cu florile. Sper sa va placa. Mai am cateva flori in gradina care trebuie sa infloreasca, un trandafir caruia acum ii dau primii boboci – asa ca mai am momente speciale de asteptat 😉

trandafir_rosu

floare_portocalie2

floare_portocalie_inchis

flori_albastre

flori_mov

irisi

lalele_narcise

narcisa

trandafir_multi_boboci2

trandafir_rosu2

Share
54 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published.

CommentLuv badge