Citeste Povesti, o campanie de lectura pentru o lume mai frumoasa si mai buna

Cand am aflat despre campania “Citeste Povesti” a celor de la Editura ALL recunosc ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa stau sa ma gandesc la cartile copilariei mele si am incercat sa mi-o aduc aminte pe prima. Dar, bineinteles, prima a fost una rupta, in final, fara intentie sau dorinta ci pentru ca asa sfarsesc primele carti ale copiilor. Insa imi aduc aminte de numeroase povesti care mi-au bucurat copilaria, pe care si acum le revad cu drag in biblioteca (pe unele apucandu-ma deja sa I le arat si lui Eric). Carti cu povesti sau poezii, cu basme de pe la noi si de pe la altii, cu fiinte supranaturale, carti despre aventuri, bine, curaj, dreptate, carti care te ajuta sa iti dezvolti imaginatia, sa visezi, sa crezi ca poti realiza uneori chiar imposibilul.

Am fost crescuta cu carti alaturi. Am iubit numeroase povesti – de la Heidi, fetita muntilor si pana la basmele noastre. Aveam mai putine carti decat se gasesc acum si le pretuiam pe toate. Cititul a ramas parte constanta din viata mea, doar povestile s-au mai schimbat. Cand a venit Eric pe lume, nu aveam cum sa nu ii citesc si lui povesti. De mic a fost inconjurat de carti si le iubeste si nu aveti idee cat se bucura cand primeste carti in dar.

Fiecare poveste te poarta intr-o lume magica, te invata sa visezi, sa crezi in tine, in bine, in prietenie, in dorinte care devin realitate. Uneori inveti cum sa nu te porti, alteori ce sa faci in diverse situatii. Inveti sa nu judeci oamenii dupa aparente, sa nu iei in deradere celelalte fiiite, sa lupti pentru ceea ce iti doresti. Descoperi, imaginezi, traiesti, ai curaj, mergi mai departe, depasesti obstacole pentru a ajunge acolo unde iti doresti, nu iti pierzi speranta. Recunosc, nu imi pot imagina o lume fara carti: am fi foarte tristi fara povesti.

Harap-Alb

De fapt, imi pot imagina o lume fara carti si fara povesti. Dar ar fi o lume in care nu mi-ar placea sa traiesc, o lume inchisa, trista, o lume aproape de roboti.

Mi-a placut ideea celor de la Editura ALL cu “lectura obligatorie” de seara. Da, sunt momente deosebite, speciale, care nu se uita nici de parinti si nici de copii: cititul unei carti. Noi citim acasa zilnic, si la pranz, inainte de somn, si seara – uneori si intre aceste momente, daca micul print are chef. Descoperim informatii interesante din domenii variate si, evident, citim si povesti.

Campania celor de la ALL se bucura de o mare vizibilitate – s-ar putea sa fi zarit deja afise outdoor sau sa vedeti online persoane din diverse domenii sustinand-o, ori chiar pagina de Facebook dedicata Citeste Povesti.

Ca sa citez din comunicatul oficial:

“In fruntea guvernului sau proaspat instaurat la inițiativa Editurii ALL, Prim-Ministrul Harap-Alb are puterea de a crea locuri de munca pentru personajele povestilor ramase fara job. Din postura de ministru al Finanțelor Publice, Praslea cel Voinic garanteaza cresterea numarului de pagini citite pe cap de locuitor, iar ministrul Educatiei, Ileana Cosanzeana, face reforma invatamantului introducand lectura de seara in programa obligatorie.” Detalii mai multe aici.

 

Praslea cel Voinic

Si la final doua intrebari pentru voi: in cazul in care aveti copii: le cititi carti? Ce povesti le plac?

Daca nu aveti copii: va plac povestile? Va mai amintiti cartile copilariei voastre?

 

Share

Add a Comment

Your email address will not be published.

CommentLuv badge