Povestile inventate in conversatie – sau cum sa faci parte dintr-un grup

Sunt multe cartile cu tot felul de sfaturi despre cum sa reusesti sa comunici, sa participi cu succes la multe discutii. Nu prea am vazut insa sfaturi despre experientele comune.

Poate veti spune ca e logic, ca nu e nevoie de o astfel de indrumare, ca toti avem experiente similare. Si cu toate acestea cum se face ca nu toti pot vorbi despre aeromodelism si patanii de la camp? ca nu toti au povesti despre verighete, munte, montagne russe, copii mici si… lista e practic infinita.

Am citit recent intr-o carte o recomandare: ca de fiecare data cand ai ceva timp liber sa incerci sa faci ceva nou, intrucat in acest mod ai ocazia de a invata limbajul specific acelei activitati. Dar nici acest lucru nu este posibil mereu: poate nu ai voie sa inoti, sa joci tenis sa zori cu parapanta ori poate nu ai niciun prieten pasionat de aeromodelism si nici macar nu te intereseaza subiectul.

Veti spune in acest caz: bun – si atunci de ce sa ma chinui sa invat despre un domeniu cu care nu am nici in clin, nici in maneca? Cu ce ma ajuta?

Sa mergem putin mai departe: o intalnire de afaceri sau un eveniment ori un grup de prieteni in care ti-ar placea sa fii inclus(a). Oameni cu care vrei sa intri in vorba – sau chiar grupul din care faci deja parte – discuta pe o astfel de tema. Una pe care tu nu ai nimic de comentat, nicio experienta proprie. Ce faci? Minute in sir ei discuta “pe limba lor”. Sigur ai putea urma sfaturile conform carora ideea de baza e sa muti centrul discutiei pe ceva ce are legatura cu tine, motivul pentru care esti acolo sau eveniment.

Dar nu ar fi mai bine sa spui ceva legat de acel subiect? Sunt sanse mari ca de-a lungul timpului sa fi auzit vreun banc, sa fi citit vreo stire sau pur si simplu sa fi auzit pe cineva povestind vreo intamplare legata de subiectul discutiei. Evident experienta nu e a ta, dar ar putea constitui un punct de pornire. Ai putea personaliza totul, povesti ca si cum ar fi o cunostinta cea care ti-a spus. Ai putea chiar inventa o mica intamplare pe marginea subiectului discutiei. Macar o replica pe subiect si gata – esti si tu parte a discutiei, nu un outsider.

Evident o tehnica in care e nevoie de multa imaginatie, de abilitatea de a face analogii si de a povesti. Este, intr-un fel, precum situatia actorilor – cei care deseori spun bancuri si povestiri ca si cand le-ar apartine, dar farmecul personal le face credibile, oamenii sunt atenti la acesti actori si totul merge de la sine.

E corecta insa aceasta practica?

Poate ca multi ar sari acum sa spuna ca nu, nu e corect sa procedezi in acest mod. In fond, e minciuna pe fata. Sunt povesti inventate.

Apoi ar veni insa si multi care ar spune ca au facut acest lucru – uneori din dorinta de a epata, alteori pentru a nu se simti exclusi dintr-un loc si alteori pentru ca li s-a parut firesc. Ar putea sublinia si ca experientele povestite ca si cand ar fi ale lor sau intamplate unor cunoscuti sunt cunoscute (transformandu-le putin ori cosmetizandu-le, facandu-le mai mult legate de propria persoana).

Exista evident riscuri. Cel mai important este legat de o zicere “minciuna are picioare scurte”. Ca atare de dorit este ca intamplarile inventate ca personale sa fie

• putine si utilizate doar in cazuri de urgenta;
• simple pentru a fi tinute minte;
• veridice – ca sa nu para cusute cu ata alba si omul ce le povesteste sa fie un impostor.

Discutam cu cineva despre aceasta idee – truc de comunicare daca doriti, atentie o practica recomandata doar in situatii de urgenta si extrem de rar. Imi spunea ca e o practica utilizata de multa lume numai ca evident extrem de putini sunt cei ce o recunosc. Asta pentru ca le-ar stirbi din prestanta si de asemenea pentru ca a divulga o astfel de idee inseamna si un risc: acela de a ajunge si altii sa stapaneasca tehnica ajungand ca la un moment dat nimeni sa nu mai stie cat din ce spune celalalt este adevarat.

Din pacate insa traim intr-o lume a aparentelor – o lume in care sunt enorm de multi oamenii care te judeca doar dupa aparente. Sunt enorm de multi cei care una spun in fata si alta fac; cei ce semneaza contracte pe care nu intentioneaza sa le respecte (cand vine vorba de a plati serviciul prestat de altii). Sunt multi cei ce isi proiecteaza o anumita imagine si incearca sa o pastreze chiar si atunci cand nu are nimic de-a face cu fiinta si existenta lor – vezi oameni care detin masini marci de renume si traiesc in garsioniere confort 2, vechi, cate 3-4 persoane.

M-am gandit mult pana sa scriu aceasta insemnare. Asa cum spuneam cu siguranta poate fi o tehnica, dar atentie: este una cu multe fete si taisuri, cu multe riscuri si doar maestri o pot gestiona cu grija si scapa neprinsi. Doar pentru putini se poate dovedi o arma reala. Ganditi-va de multe ori inainte de a o pune in aplicare!

Sunt insa curioasa cati vor comenta spunand daca au abordat metoda (in ce context si daca a avut efect – mai ales ca aplicarea nu se rezuma la profesional), cati vor fi sinceri in a preciza daca o vor utiliza vreodata… Va astept!