Festivalul Mamaia – viitor

In acest sfarsit de saptamana a luat sfarsit o noua editie a Festivalului Mamaia. Festival cu traditie in Romania (precum cel de la Amara – cu cativa ani in plus chiar – si Cerbul de aur care anul acesta nu s-a mai organizat).

Post eveniment se vad reactii: Monica J de exemplu il critica, in timp ce Jurnalul de ieri a avut un material in general obiectiv.

Trebuie sa marturisesc ca ma uitam la acest festival cand eram mica. In acest an m-am uitat “pe sarite”, dupa cum s-a nimerit. Am vazut astfel sectiunea Creatie (as fi acordat premiul altcuiva, dar eu nu am fost in juriu), am vazut recitaluri (cateva) inclusiv pe cel al Corinei Chiriac. N-am vazut problemele tehnice – dar nu ma indoiesc ca au existat din moment ce multi le semnaleaza. N-am vazut (slava Domnului) recitalul lui Madalin Voicu (oricum nu as fi rezistat sa vad pe cineva cantand un anumit gen de muzica si miscandu-se pe altul, mai ales pe care).

Va intrebati poate de ce scriu despre Mamaia. E suficient sa ma uit la lista de categorii din dreapta mea si sa imi dau seama ca se pot spune multe. Sa le iau pe rand:

  • Afaceri

Sunt o sumedenie de aspecte de care s-ar putea profita. Daca evenimentul este facut bine si atrage lume se pot obtine avantaje financiare de multe persoane. Afaceri se refera si la artisti – care se pot promova (in ideea de cumparare CD-uri, stiut fiind ca e destul de greu sa traiesti doar din asta, la noi cel putin). La fel au ocazia ca in diversele interviuri acordate sa sublinieze anumite aspecte care pentru ei sunt importante. Pe scurt: un moment in care ar putea sosi un anumit tip de vizitatori in oras si de la publicitate pana la oferta acestea ar putea fi adaptate.

  • Imagine si Marketing

Festivalul are acum pentru unii o imagine de vechi – poate si de la numele statiunii. Se merge pe principiul ca sunt doar cantareti de-o anumita varsta acolo si in rest doar nume noi dornice de afirmare. Nimic mai fals. Sunt intr-adevar artisti de o varsta mai inaintate dar intrebarea care se pune este: ce facem in acest caz? Corina Chiriac sublinia extrem de bine faptul ca nu trebuie sa se gandeasca totul pe competitivitate. Trebuie sa se aiba in vedere colaborarea cu artistii nostri cu experienta atata vreme cat acestia mai sunt printre noi si mai pot oferi si impartasi din experienta lor. Iar artistii care vin aici nu sunt doar necunoscuti (Spitalul de urgenta si Luminita Anghel sunt doar doua exemple elocvente).

Tot de imagine dar si de comunicare tin si pozitionarea si promovarea. Daca tot se constata acest punct slab – asocierea cu vechiul – atunci s-ar putea completa/corecta – dupa cum este cazul. Se pot gasi destul de multe mijloace. O selectare corecta a cantaretilor si a melodiilor care sa intre in concurs, o jurizare corecta, organizare, prezentare si sunet de inalta calitate, toate pot constitui elemente care sa faca din Mamaia un festival intr-adevar national.

  • Personal

Nu pot sa zic ca m-a incantat in mod deosebit ca la un festival national premiul la creatie a fost acordat unei melodii cantate in limba engleza. Sunt sigura ca exista si posibilitatea realizarii aceleiasi melodii in romana – o limba bogata si frumoasa. Mai mult, post concurs au aparut si precizari conform carora melodia castigatoare a lui Andrei Kerestely, interpretata intr-adevar frumos de Luminita Anghel, seamana prea mult cu melodia Jeanny a lui Falco (o puteti asculta aici).

  • Uncategorized

Interesanta prezentarea si melodia celor de la Spitalul de urgenta – Mi se rupe inima. Membrii trupei au venit imbracati fie in halate de doctor, fie bandajati – la cap sau la maini; Dan Helciug, solistul, avea o masca precum cele pentru oxigen pe care in pauze o utiliza. La finalul melodiei solistul si-a dat jos rucsacul din spate, a scos o masinuta de acolo si a lasat-o sa mearga pe scena iar el s-a asezat sa doarma pe rucsac timp in care acea masinuta imprastia baloane de sapun. Interesant spun ca efect – daca tot vorbim despre creatie.

Concluzie: sunt multe lucrurile bune si la fel si cele in minus. Dar sunt de asemenea oportunitati. Exista si amenintari (daca mergem pe analiza SWOT). Important este ca toate acestea sa fie analizate cu atentie si sa fie luate masurile cele mai bune. Se poate renunta, se poate merge pe aceeasi linie sau se poate incerca o modificare spre succes.

Share
192 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge