Despre zapada – o abordare neobisnuita

A inceput primavara – daca e sa ne luam dupa incadrarea martie = prima luna de primavara.

Au inceput sa inmugureasca diversi pomi, au rasarit ghiocei si alte flori de sezon. Dar… au fost si cativa fulgi ce au mai cazut, neaua asternandu-se iarasi pe strazi si prin gradini.

Si apoi a venit reactia socanta a oamenilor.

Toti urau zapada.

Peste tot – si pe twitter, si la televizor, si pe bloguri – toti se plangeau.

Dar stau si ma intreb… de unde vehementa si ura zapezii???

Ne gandim vreodata cat de norocosi suntem sa avem si zapada? Chiar ma uitam la aproape invidia resimtita din replica unei persoane de pe contul de TravelMoments cand i-am zis ca ninge – iar persoana e dintr-o zona unde nu ninge niciodata si a vazut o singura data zapada in toata viata sa, intr-un concediu.

De ce ne miram ca mai ninge la inceput de martie???Nu cumva asa e firesc sa fie??? Da, ar trebui sa ne gandim putin la asta! Asa e firesc sa fie. Avem si babele si ne asteptam ca diferentele de la o zi la alta sa fie majore. Si-atunci de ce ne miram?

De ce uram zapada din primele zile de martie – adica o intrare a iernii in anotimpul primaverii – insa o iubim atunci cand iarna apare in octombrie – luna de toamna???

De ce uram zapada in loc sa luam masuri impotriva a ceea ce ne deranjeaza de fapt: drumuri neingrijite, zapada neridicata etc. Toti se plang – in stanga si in dreapta – dar se plang ca ninge si eventual ca iar nu se da zapada de pe strazi. Dar vin si intreb: cati au facut ceva? Cati au educat pe cineva sa dea zapada asa cum trebuie (apropo si de insemnarea Datul zapezii la romani)??? Cati au depus o plangere acolo unde trebuie? Cati au facut sesizari? Cati au facut ceva – in afara de a se plange???

De ce uram ceva frumos???

De ce vedem doar partea urata in loc sa incercam sa ne bucuram de ceva frumos?

Marturisesc sincer ca atunci cand a nins – cand a inceput sa se depuna, in ambele zile ale saptamanii trecute cand s-a intamplat aceasta – am iesit cu cainele afara. Inainte de a vedea toata lumea cum se plange am iesit afara si m-am bucurat de inca un pic de iarna si de zapada. M-am bucurat sa imi vad cainele alergand cu ai sai prieteni prin zapada. Am vazut parinti jucandu-se cu ai loc copii mici. Am vazut oameni mici de zapada facuti.

Joi de dimineata ningea. Am iesit afara la plimbare cu Maxie si… da, a fost fericita. Dar a mai fost ceva: un pusti trebuia sa plece la scoala (clasa I sau a II-a). Era deja echipat si era afara cu tatal – o asteptau pe mama. Si cat au asteptat-o – cu ghiozdanul in spate – cei doi, tata si fiu, se bateau cu bulgari. Copilul era vesel. Nu credeti ca asa ar fi de dorit sa plece un copil la scoala???

Ah si nu sariti pe mine cu drumurile pe care le-ati avut de facut pe zapada in oras. Eu joi am plecat din Bucuresti – seara, la 8 – pana la Ramnicu Valcea. Si da, am prins ceata foarte densa si ninsoare apriga pe Dealu Negru, un drum plin de gropi acum si pe anumite segmente raschetat pe unele portiuni. Da, nu a fost usor, dar am condus incet si ajuns cu bine – si tot nu am urat zapada desi da, inainte sa plecam am dat (sotul) zapada din dreptul masinii.

De ce nu mai suntem in stare sa vedem frumosul??? Cum ar fi sa nu mai aveti deloc zapada??? Aveti ceva cu zapada sau… cu altele? Si de ce va aruncati la gatul zapezii in loc sa va ingrijiti de ce va enerveaza de fapt atunci cand ninge???