Un barbat pentru Sara, o comedie reusita care se joaca saptamanal
Aseara a fost premiera comediei „Un barbat pentru Sara”, o comedie de Sam Bobrick, la Baneasa Shopping City – Grand Cinema & More, Sala Epika, sala cunoscuta pentru spectacolele de teatru gazduite (dupa Boeing-Boeing). In distributie: Diana Cavallioti, Andi Vasluianu, Emilia Popescu, Constantin Cotimanis si Andreea Vasile. Spectacolul este produs de Misu Predescu,regizat de Claudiu Goga; scenografia este semnata de Radu si Ioana Corciva.
Stiti deja ca imi place sa merg la teatru, sa ii vad de aproape pe actorii nostri mai tineri sau cu multe spectacole si filme la activ. Asa ca nu am ratat aceasta premiera, iar alegerea a fost perfecta pentru o sambata seara.
Ca intotdeauna, daca vrei poti vedea si lucruri bune si lucruri mai putin bune.
Emilia Popescu este o matusa minunata, cu ganduri bune pentru nepoata (Sara – Diana Cavallioti) sa pe care nu doreste sa o mai vada singura. Sigur, modul in care ii face ea cunostinta cu un tip (Andi Vasluianu) poate lasa de dorit in mintea multora. Dar, pana la urma, matusa este o :”psihopata dulce” – e, o sa vedeti voi cand se spune asta in piesa. Un rol foarte bine jucat – dar cum se putea altfel avand in vedere experienta Emiliei Popescu!
Cel care rezolva orice si face orice este Noogie Maloy. Aici trebuie sa spun ca actorul Constantin Cotimanis pur si simplu este Noogie Maloy. Da, un rol jucat perfect, nici nu iti imaginezi ca Bebe Cotimanis ar fi altcineva. El e pur si simplu Noogie – cine e Constantin Cotimanis de fapt? Sigur, nu are un rol foarte amplu, dar interventiile sunt bine jucate si cu impact pentru piesa.
Andreea Vasile face si ea un rol foarte bun interpretand-o pe logodnica lui Brandon, Heather. O sa va surprinda in mod placut in cateva momente cheie – nu vi le dezvalui ca sa nu va fur toate surprizele din piesa.
Diana Cavallioti si Andi Vasluianu sunt personajele principale. Amandoi au roluri ample – se cuvine sa spun aici ca piesa este in general a lor, din cand in cand mai apar si altii. Celor carora nu le plac piesele in doua persoane s-ar putea sa nu le placa faptul ca totul pare a se intampla doar intre cei doi in buna masura.
Amandoi joaca bine – evident amandoi actori cu experienta deja, inclusiv de film sau serial TV.
Fiind prima reprezentatie s-a simtit impactul emotiilor: Andi Vasluianu mi s-a parut ca a intrat un pic mai tarziu in personaj, in primele minute dand impresia ca interpreta si atat, ca stia cum ar trebui sa se poarte si urmarea indicatii. Usor-usor insa a intrat in rol si si-a jucat personajul bine, finalul gasindu-l relaxat. Diana a parut a avea si ea emotii, ba chiar obrajii ii erau rosii la final, doar in momentul aplauzelor. Insa si-au jucat amandoi rolurile bine si, asa cum ziceam, a fost prima reprezentantie – emotiile erau inerente.
Daca vreti sa va spun si ce nu mi-a placut atunci trebuie sa incep cu faptul ca nu s-a dat drumul la aer conditionat la timp in sala. Abia spre final a fost ceva aer, iar cum sala era plina, la un moment dat era mult-mult prea cald si un aer aproape irespirabil. Sa nu mai zic de actori – care aveau si reflectoarele pe ei! Prezint acest punct slab tocmai ca el sa fie corectat pe viitor. E pacat sa fie minusuri la acest capitol. Nu este vorba de a face 16 grade in sala, insa un minim de confort este necesar. Dar putem pune totul pe seama debutului facut intr-o zi de 13;).
Asa cum am zis, la nivel de minus faptul ca piesa are mult joc in doi este un dezavantaj doar daca va plac spectacolele cu multe personaje. Oricum, cei doi reusesc sa te cucereasca prin joc si replici in sine.
Mi-a placut textul – mult umor de situatie, uneori si de limbaj. Evident, mi-a placut si jocul actorilor, asa cum am zis mai sus. In consecinta, cu acel minus care oricum este usor corectabil si poate chiar nu va mai exista de saptamana urmatoare incolo, eu va recomand piesa.
Evident, atunci cand analizezi ceva trebuie sa stii si din ce perspective o faci: vrei sa vezi piesa ca pe o reflectare a unor situatii reale? Vrei sa o vezi ca pe un pamflet? Vrei sa o vezi ca pe o fictiune menita a te relaxa? Ai avut o zi buna sau toate ti-au mers pe dos? – toate acestea iti pot influenta verdictul final.
Un barbat pentru Sara este o comedie numai buna pentru o seara de sambata, o piesa cu actori buni, cu dialoguri spumoase. Veti rade cu siguranta (la aceasta premiera erau chiar persoane in primul rand care radeau mult dupa ce toti terminau de ras) si veti lua o mica pauza de la cotidian. In plus, aveti ocazia de a vedea actorii pe scena – noi am stat in randul D, pe centru, loc perfect 😉 Nu uitati ca aveti ocazia sa mergeti la aceasta piesa in fiecare sambata la Grand Cinema & More, Sala Epika. Bilete aici, iar detalii despre spectacol aici.
Insemnari similare
- 18 May 2015 Fazanul, o comedie la Teatrul Nottara
- 9 September 2014 E in regula sa rontaim floricele/nachos la teatru la mall?
- 19 February 2014 Boeing Boeing – o comedie de neratat
- 18 November 2013 Fantoma, dragostea mea!, o comedie vazuta de Prietenii TVR2 pe care v-o recomand
- 7 April 2013 Stele ratacitoare, spectacol impresionant la Teatrul Evreiesc de Stat
Related Posts
-
Omul – fiinta aparent fara suflet
549 Comments | Aug 7, 2008
-
Paraclet, romanul-oglinda al vremurilor noastre
No Comments | Nov 7, 2014
-
De ce sa te arzi cand poti sa te protejezi?
3 Comments | Jun 8, 2011
-
Cum este “The Revenant – Legenda lui Hugh Glass”
No Comments | Feb 17, 2016