Cum sa castigi profitand de produsele noi de pe piata sau despre comert, e-commerce si, astazi, farmacii

In ultima vreme am tot avut variate experiente din care multi dintre cei care au magazine fizice sau on-line, ar putea avea de invatat. Ca sa fie usor de urmarit informatiile, le-am grupat in doua insemnari separate, iar astazi o sa va prezint o experienta recenta si o sa va arat de ce ajung sa laud o farmacie (Catena) pentru prezenta on- si offline si de ce nu pe celelalte (Sensiblu, Help Net si Centrofarm).

S-a difuzat la televizor o reclama la un medicament nou, unul care i-ar putea fi de ajutor cuiva foarte apropiat mie. Dupa cum se stie, medicamentele care se pot promova la televizor sunt cele care se pot elibera fara reteta.

La aproximativ o saptamana de la difuzarea reclamei (si sa ne intelegem, spotul este difuzat constant pe mai multe canale), am reusit sa ajungem noi in oras sa cautam.

Am mers la farmacii din diverse locuri din Bucuresti apartinand urmatoarelor lanturi: Help Net, Sensiblu si Centrofarm. Din pacate, la niciuna NU se auzise de medicamentul in cauza (nu ca nu il aveau, dar nu stiau despre el!). Cu alte cuvinte, nu erau la curent cu ceea ce este nou in domeniul lor de activitate. Mai mult, la Sensiblu au cautat si in registrele lor (generale) si tot nu gaseau medicamentul.

Farmaciile CatenaAm zis sa cautam si on-line medicamentul in cauza. Am gasit pe site-ul farmaciilor Catena unde am mai avut parte de o surpriza extrem de placuta si de o experienta extrem de buna ca utilizator: posibilitatea de a cauta medicamentul direct in farmacii, cu alte cuvinte, de a vedea direct on-line in ce farmacii putem sa il gasim. O facilitate cu adevarat utila! Ne-am ales o farmacie Catena de langa noi, am mers acolo si, intr-adevar, a fost si o reducere oferita la achizitionarea lui (apropo de reclamele lantului) si am si gasit medicamentul (scopul final).

Acum, sa neintelegem. In general nu ajungem la Catena pentru ca nu ne sunt in drum – de aceea si amintirea celorlalte lanturi (si am mers la cateva farmacii ale fiecarui lant in parte). Dar iata ca de aceasta data, cei care au avut medicamentul, cei care s-au aprovizionat din timp au reusit sa castige. Un client multumit si, iata, un articol pozitiv aici.

Nu este un articol in care imi propun sa recomand farmaciile Catena. Este insa un material despre comertul on- si offline si de invatat ar fi:

  • atentie la produsele noi care ar putea sa genereze vanzari, mai ales cand li se face promovare (indiferent de modalitatea in care sunt promovate). Multa lume este dispusa sa incerce macar un nou produs (iar daca acesta se ridica la asteptarile oamenilor, atunci se poate sa il cumpere din nou. In cazul nostru da, vom mai lua acel medicament, fara a ma bucura ca persoana draga mie are nevoie de medicamente, dar fiind bucuroasa ca i-a fost macar un pic de ajutor, ceea ce conteaza enorm). S-ar putea ca lumea sa revina pentru cumparaturi in locul de unde a luat prima oara si a fost multumit (noi da, nu vom mai „risca” sa primim raspunsuri negative din alte parti, vom merge la Catena si vom lua direct). Da, ceva nou poate constitui un risc (de aceea este important sa se analizeze cu grija oportunitatea aducerii acelui produs, insa, in multe domenii, ceva nou adus genereaza vanzari si interes.
  • atentie la modul in care un site poate fi de ajutor unui potential cumparator. Dincolo de posibilitatea de achizitie on-line (de pilda la Catena puteam comanda si online, dar aveam nevoie mai repede), ajutati-va clientii sa afle cat mai multe informatii (pret, detalii despre produs, unde il gasesc in magazine fizice etc.). In exemplul nostru, lista de farmacii din intreaga tara de unde se poate cumpara respectivul medicament nu poate fi decat un lucru de apreciat.
Share

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge