Microsoft achizitioneaza Yahoo?
|Se pare ca Yahoo ar valora 50 de miliarde de $. Google a achizitionat DoubleClick de curand.
S-ar putea spune ca Microsoft doreste sa isi (re)consolideze pozitia in zona online – de aici si interesul pentru Yahoo. Zilele astea (adica de pe 4 mai incoace) mai toti pornesc de la un articol de pe The New York Post care analizeaza ideea si posibilitatea concretizarii unei astfel de tranzactii.
Argumentele si faptele prezentate includ si discutiile informale care au avut loc in ultima vreme. Se analizeaza si interactiunea care ar putea exista cu MSN.
Online-ul este in continua schimbare. Zilnic apar noi site-uri si de ce sa nu o recunoastem, dispar altele – sau raman online dar nu se mai ocupa nimeni de ele. Des se incheie parteneriate, se fac achizitii sau fuzionari. La fel, deseori apar site-uri si servicii care concureaza unele foarte cunoscute. In acest context, in continua miscare din zona on-line dar de fapt din societatea noastra, nu este de mirare ca Microsoft ar putea avea o astfel de intentie: achizitionarea Yahoo.
Cu siguranta impactul ar fi unul foarte mare. Cu siguranta insa important este sa urmarim si evolutia in timp. Sa vedem spre exemplu peste inca niste luni ce se intampla cu YouTube, cu DoubleClick si cu multe altele.
Hihihi!
Am mai vazut un articol pe net despre asta si titlu era “Microhoo sau Yacrosoft?”
🙂 – da – tema asa cum spuneam e des dezbatuta zilele astea 🙂 – si cu toate acestea nu exista nicio informatie oficiala – doar speculatii practic.
Acum sa vorbim la modul serios. Chestia asta cu achizitiile imi aduce aminte de perioada anilor 80 cand era de bon ton sa achizioonezi, sa faci sa creasca corporatia si actiunile sale. Produsele unor companii s-au diversificat atat de mult incat au slabit marca. [Cazul Virgin: Virgin Airlines, Virgin Records, Virgin Cola!]
Avand in vedere ca noul teren de joaca e internetul, situatia se schimba. Site-uri pot fi cumparate pentru a genera profit si pot sa isi pastreze numele. Nu cred ca YouTube isi va schimba numele in GoogleTube doar pentru a arata cine e compania-mama. Aparent, lucrurile nu se vor schimba foarte mult, fie ca au loc tranzactii , fie ca nu au. Dar ce se va intampla cu angajatii, cu valorile lor? Daca Microsoft va prelua Yahoo, care va fi politica interna? Cum se vor privi colegii inte ei? Se vor considera colegi sau niste “triburi” distincte?
Foarte interesanta abordarea si perspectivele. Daca in cazul Google-YouTube au existat voci care au spus ca aceasta achizitie a fost realizata pentru a se testa cautarea in cadrul clipurilor video (sau ceva de genul), Microsoft a “pierdut teren” prin faptul ca Google a reusit – la final – sa cumpere DoubleClick. Acum este clar ca e cazul sa se regandeasca politica.
Si ceea ce spui tu – apropo de angajati – este foarte important si la nivel de directie organizationala – si la nivel de interactiune. Mai mult sa nu uitam ca vorbim despre companii mari – si ca se tot maresc ceea ce duce si la intrebari cu privire la modalitatea de conducere si gestionare a lor.
Sa vedem insa cat de reale sunt aceste zvonuri (daca se porneste de la premisa ca nu iese fum fara foc) si sa incercam sa urmarim si scopurile pe care le va “impune” Microsoft lui Yahoo in eventualitatea unei achizitii. Sa luam de asemenea in calcul ca motorul din ce in ce mai folosit pentru cautari este Google – care face achizitii, ca atare isi pastreaza independenta – in timp de Yahoo merge foarte mult pe zona personala – email, comunitati etc. (unde s-a extins si Google) – si care este posibil sa fie preluat – si nu sa prea. In sfarsit sa nu uitam ca Microsoft are si MSN.
MSN e pe moarte.
Si fiecare ar trebuis a stea la locul lui, sa faca ceea ce stie el mai bine: Yahoo-ul cu messengerul si Google cu cautarea (& co).