Romanul lasa totul pe ultima clipa?
|Intotdeauna cineva e primul: primul la a face un vaccin in scoala, primul la a demara ceva, primul care are o idee, primul care se apuca de lucru (in loc sa prelungeasca pauza de cafea pana la cea de pranz) si tot asa.
Eu am fost de exemplu tipul de persoana careia ii placea sa isi faca “minunatele” injectii obligatorii in scoala prima. Sa vad eu cum e nu sa stau sa ii vad pe toti plangandu-se, sa remarc cum unii zic ca doare altii ca nu. E drept insa ca la acea vreme nu m-am gandit sa le spun sa faca vaccinul in piciorul altcuiva (pentru cei ce nu stiu bancul: o clasa de copii trebuie sa se duca la vaccin. Ajunge la rand si un baietel, se asaza pe scaun si asistenta il intreaba: in ce picior vrei sa iti fac injectia, puiule? – In al dumneavoastra, doamna! – raspunde el). La fel la examene imi placea sa intru printre primii – nu credeam in ingrasatul porcului in ajun 🙂
Dar nu despre mine e vorba aici. Se intampla deseori ca o agentie, un client cineva sa tot intarzie un termen. Se intampla sa se tot amane. Sa nu se faca nimic pana in ultima clipa.
A amana totul pe ultimul moment reprezinta o solutie ce nu este de dorit a fi abordata. Evident ca poate referatul va fi gata – la 5 dimineata, fara a dormi (si e una sa ai referate intr-una si alta sa ai un referat la 3 saptamani) si sa fie notat. La fel e posibil sa iei BT-ul de la un client la o ora, sa dai la print ceva si pe la 9-10 noaptea sa te apuci abia de facut mapele pentru eveniment.
Dar a lasa totul pe ultima suta de metri implica si a nu face totul asa cum trebuie. Si deseori graba strica treaba. Sunt multi si cei ce se panicheaza. Sunt de asemenea multi cei ce devin irascibicili in astfel de momente (eventual incep sa tipe la cei nevinovati). Si pentru toate acestea e pacat.
Ce-ar fi sa incercam sa ne impovaram cu atat cat se poate? Ce-ar fi ca lucrurile pe care le putem face azi sa le facem azi – nu sa le amanam pe maine sau pe poimaine (pe principiul poate nu va fi nevoie)? Si… sa fie doar romanul cel ce lasa totul pe ultima clipa?
Problema nu este doar cand lasa totul pe ultima clipa (cum foarte des se intampla), ci cand nu finalizeaza deloc, cand se apuca de ceva si nu poate duce la capat, desi initial se angajeaza cu pumnii in piept ca e in stare. Romanul nu are masura propriei putinte.
Ce bine ar fi daca as reusi intotdeauna sa nu ajung la acea suta de metri ! Dar, mi se intampla de ceva vreme, de cand lucrez in vanzari. Si se pare ca mai sunt si alti factori care contribuie la amanarile din treburile astea ale mele. Factori externi … gandesc bine? E binevenit postul asta pentru mine, mai reflectez si eu putin la schimbarile prin care trec. Ma gandesc la cum eram eu prima la toate, prima sa intru la examene, asa cum ai spus si tu … ce s-o fi intamplat cu mine? Bine ca-mi ies, totusi, contractele pe ultima suta de metri ! Oricum, multumesc … ma retrag sa reflectez.
Eu cred ca aceasta practica a noastra de a lasa totul pe ultima suta de metri vine din incapacitatea de a ne organiza clar sarcinile si timpul…. In scoala cand eram eu eleva si apoi studenta, nimeni nu ne-a invatat cum sa ne organizam timpul… Iar acasa parintii au incercat o educare in acest sens, dar nici ei la randul lor nu au avut aceasta educatie clar delimitata. Si mie, recunosc, mi se intampla sa las uneori rezolvarea unei probleme neplacute pe ultimul moment… dar de cele mai multe ori reusesc sa-mi planific proiectele si rapoartele din timp si sa le duc la bun sfarsit la momentul potrivit sau chiar inainte de termenul limita, dar acest lucru l-am reusit in timp… cu multa autoeducatie si exercitii de planificare clara a timpului.
Concluzia: Eu cred ca insusirea organizarii timpului ar trebui sa se faca la scoala in clasele primare, sa fie predata interactiv, prin intermediul jocului sau a altor metode atractive pentru cei mici…
Lipsa de proiect proverbială a românilor e una din explicaţii. Ar mai fi unele, să zicem, ploaia.
ma inclin in fata ta, Lucille (nume real sau nu, ce spui tu acolo suna tare bine)…
da, educatia face cam toata treaba aici.
bine ca ne-ai reamintit si de asta, Loredana…
I would like to thnkx for the efforts you have put in writing this website. I am hoping the same high-grade web site post from you in the upcoming as well. In fact your creative writing skills has inspired me to get my own blog now. Really the blogging is spreading its wings rapidly. Your write up is a great example of it.