La mama acasa mainile nu se lipeau de masa!

Unul dintre lanturile de restaurante cele mai cunoscute de la noi, din capitala dar cu planuri anuntate de extindere la nivel national, este “La mama”. Conceptul este cunoscut multora: restaurant in care sa mananci mancare “ca la mama acasa”.

Un lucru excelent – si mai ales daca sunt si preturile accesibile, mancarea gustoasa, locurile multe – totul ar fi perfect. Cu siguranta clientii potentiali sunt o sumedenie.

Din comoditate – poate restaurantul e foarte aproape de casa – sau datorita renumelui (poti duce acolo pe cineva mai special pentru tine sau din alte tari) – ajungi, macar o data, la La mama.

Se prea poate sa iti fie greu sa gasesti un loc – asadar rezervarea din timp nu ar strica.

Se prea poate ca atunci cand intri sa iti placa modul in care arata – desi pe timp de vara te poate deranja ca nu e pornit toata ziua aerul conditionat si… afara, la soare, cel putin dimineata spre pranz e mai rece decat inauntru.

Se prea poate sa iti placa mancarea – sau sa ti se para meniul bogat.

Mi s-a intamplat sa merg acolo cu niste prieteni – 2 persoane care nu erau din Romania. Eram 4 la masa, se vorbea engleza. Felurile au fost servite bine, mancarea a aratat bine si a fost gustoasa. Mi s-a intamplat insa ca 3-4 zile mai tarziu sa merg la acelasi sediu (din piata Alba Iulia) si sa comand acelasi desert (mi-am luat de acea data doar desert). Eram cu o prietena – romanca. Clatitele cu ciocolata si frisca erau insa tari, ciocolata era jumatate din cantitate, iar frisca… un fel de sos. Diferenta ca de la cer la pamant intre cele 2 serviri.

Mi s-a intamplat apoi sa ies de 2 ori – cu 2 amici diferiti – intr-un alt sediu La mama – cel de pe Calea Calarasilor. Prima oara la pranz – evident inabusitor de cald inauntru, desi final de iunie. Am stat la o masa la care mainile ni se lipeau de acele bucati de plastic utilizate de ei ca suport pentru farfurii si tacamuri. Am sperat sa fie doar o coincidenta neplacuta, astfel ca dupa aproximativ o jumatate de luna cand am iesit cu altcineva acolo, am ales alta masa, insa mainile ni se lipeau din nou (solutia fiind de a pune servetele pe masa si pe ele mainile noastre).

Deja nu mai era coincidenta. De atunci – din vara trecuta – nu am mai intrat in vreun restaurant La mama. Pentru ca imaginea conteaza in acest caz – mai ales cand vine vorba despre servicii. Pentru un lant de restaurante promovat la televizor, in reviste de afaceri si nu numai, pentru un lant care isi face si PR – este as indrazni sa spun inadmisibil sa fie oferite astfel de conditii.

In masura in care oferta este variata – vom merge intotdeauna la altii.

Dupa cum se vede am incercat doar sa prezint faptele. Fiecare merge unde vrea. Am mai scris despre elemente negative la mine pe blog – dar nu am dat nume. Mereu am fost intrebata – la telefon sau pe email sau chiar la diverse intalniri despre cine e vorba. Nu am putut spune. Acum insa, ma gandesc ca daca as fi stiut de aceste lucruri, legate de acest restaurant, m-ar fi scutit pe mine de niste momente mai putin placute.

E drept ca sunt mai multe locurile care lasa de dorit – chiar locuri cu nume si renume. E pacat ca se intampla asa – si ca poate locuri cu adevarat de calitate isi creeaza mai greu o clientela (poate din lipsa bugetului de PR sau publicitate), insa orice invat are si dezvat si orice lucru care lasa de dorit poate fi schimbat.