Teama de comunicare tratata cu medicamente
“In viitor, spun oamenii de stiinta, teama de a comunica va putea fi tratata cu medicamente. Ei experimenteaza deja si folosesc Prozac pentru a schimba personalitatea oamenilor.” (din Cum sa comunici cu oricine de Leil Lowndes, Amsta Publishing. Mentionez, pentru a nu induce o perceptie gresita asupra unei lucrari de altfel interesante, ca fragmentul se integreaza foarte bine in carte subliniind o idee si nu promovand medicamentul – insa am extras aceste fraze pentru comentariu separat).
Este un lucru cunoscut: nu oricine poate vorbi cu oricine si in orice imprejurare. Sunt oameni care au trac, care au emotii atunci cand trebuie sa dea un interviu, cand trebuie sa aiba mici conversatii, sa discute cu noi persoane abia cunoscute sau cand trebuie sa vorbeasca in fata unei sali intregi.
Sunt oameni care reusesc sa nu aiba emotii insa nici nu atrag auditoriul – vorbesc incet, nu scot ochii din laptop etc. Sunt altii care atrag imediat atentia unei sali intregi – chiar si atunci cand spun banalitati.
Sa fie nevoie insa de medicamente pentru a comunica? Nu mai este suficient sa nu bei cafea – ci poate un ceai relaxant? Nu mai conteaza toate acele tehnici atat de mult prezentate de numerosi autori – de la proiectie si pana la metode de a dobandi incredere in sine? Nu mai este suficient exercitiul? Trecem la medicamente?
Ca o mica paranteza ar trebui adaugat ca nu ignoram medicamentele care calmeaza organismul: spre exemplu multi resimt emotiile in stomac – si ajung sa aiba probleme – astfel ca normal, vor lua ceva sa ii calmeze si vor avea grija inca din ziua precedenta la ce vor mananca.
Dar Prozac si medicamente similare? Mai este acea persoana care ia medicamente pentru a vorbi ea insasi? Devine – intr-o mai mare sau mai mica masura – “drogata”? Mai este relevanta impresia pe care o persoana o creeaza avand in vedere ca acea persoana e sub influenta a ceva – in cazul de fata a unui medicament?
Si cat de departe ar trebui sa se mearga cu administrarea medicamentului: ce inseamna problema de comunicare care trebuie tratata medicamentos?
Iata cateva doar dintre intrebarile care apar la o asemenea perspectiva. Au toate raspuns? Am lua medicamente pentru a scapa de trac? Am deveni dependenti? Ati incerca doar ca sa vedeti cum va ajuta? Ar trebui sa se dea cu recomandarea medicului – sau “la liber”? Ar trebui sa fie disponibila si copiilor de cand sunt mici si au diverse prezentari (poezii de spus la gradinita si pana la Bac si alte examene)?…
Momentant totul este o posibilitate ce poate deveni realitate in viitor. O posibilitate care ar putea ajuta oameni – poate unii politicieni, afaceristi, oameni care au de tinut prezentari etc. O posibilitate care ar putea avea insa si multe “efecte adverse” – apropo de unele dintre intrebarile de mai sus.
Insemnari similare
Zi de zi am senzatia ca noi, oamenii, ne indreptam cu pasi siguri catre ceva ce nu mai are nici o legatura cu menirea noastra…Daca nu mai suntem in stare sa comunicam unii cu altii, atunci luam medicamente, nu? In fond ce mai reprezinta gandul ca totusi avem un suflet? Nimic! La nevoie vom lua medicamente pentru a curata trupul de suflet. Daca tot ne robotizam in halul asta( tastam pe trup si raspundem doar acelor nevoi pe care ni se da voie sa le satisfacem), atunci sa stim macar o socoteala. Si pe cand acele medicamente care sa ne arate si ce cuvinte avem voie sa folosim???
Eeeeh! Iata ca traim vremuri cu care eu nu sunt, in mod special obisnuita. Copiii nu mai stiu ce e aia o gaina, o gasca, un vitel sau un cal, decat din jocurile pe computer sau de la TV. De caini, nu mai zic ca se feresc si ditamai barbatii de 30-40 de ani. Iar de oameni parca tot mai multi oameni incep sa se teama. Suntem din ce in ce mai anti-sociali. Anti-social nu pentru cÃ¥ am face acte reprobabile ci, tocmai pentru cÃ¥ refuzÃ¥m sÃ¥ fim sociali si sociabili. Teama de oameni se poate vindeca tot prin oameni. Teama de comunicare se trateaza cu… comunicare. Nu poti face ceva ce nu stii sa faci. Daca nu stii sa comunici nu-ti vei dori comunicare. Daca nu stii sa iubesti, nu-ti vei dori sa fii iubit si sa iubesti. si, din pacate, tot mai multi copii nu sunt invatati aceste lucruri simple. Pentru ca parintii nu au timp de ei si au inceput si ei sa uite ce i-au invatat parintii acum 30-40 de ani. Psihologul din mine intinde o mana de ajutor oamenilor care stiu ca nu stiu sa comunice si vor sa invete. Omul timid si speriat care am fost pana acum cativa ani, poate sa-i inteleaga pe cei care cred ca pastilele tin loc de iubire si de comunicare. Eu stiu ca nici o pastila nu a reusit sa ma motiveze sa traiesc cand mi-a fost tare greu. Sprijinul meu au fost sotul – prietenul meu si catelul – prietenul si membrul familiei noastre. Si ei m-au invatat ca sunt importanta pentru viata lor. Si mi-a spus-o, fiecare, in felul lui. Ca o concluzie: teama de comunicare se trateazÃ¥ cu iubire si comunicare.
Cu drag de tine,
Geanina
Draga Loredena,
Mult hulita lipsa de comunicare este prezenta in viata oamenilor de la geneza incoace. Desigur ca aceasta teama ia forme diferite de la generatie la generatie. Inainte de computere existau carti, imi aduc de colege care din incapacitate de adaptare la social citeau biblioteci intregi.Sa ne aducem aminte de bunicile noastre care ne dadeau apa cu zahar sau ceai de tei cand eram stresati. Incep tehnologia evoluaza si evident ca apar si medicamentele minune. Sunt inhibitoare de stress dar din pacate efectul lor este un fel de amortire a subiectului. Cel care recurge la astfel de inhibitoare este usor ametit, impasibil si de aici si presupusul curaj de a comunica.
Daca lucrurile ar sta atat de simplu probabil si solutia ar fi la indemana oricui. Din nefericire in afara de structura individuala a fiecaruia, altii mai comunicativi sau nu, intervine mediul. Un copil care creste intr-o familie care-i marginalizeaza parerile va fi un adult temator. Un simplu exercitiu de imagnatie; daca unui copil i se spune ani de zile ,, taci tu nu stii nimic ca esti copil,, aceasta fraza il va urma anii de zile.
Altii isi gasesc curajul de a comunica in alcool. Aici fenomenul este chiar nostim: un vorbaret devine tacut , un tacut devine vorbaret sunt efectul lui Bachus.
Dar chiar si cei mai buni comunicatori au momentele lor de ,, tacere,,. Este un dat uman sa avem temeri. Metodele de comunicare tip mess sau sms ne ajuta sa trecem peste ele. Ca au ajuns copii sa fie captivii lor nu este decat vina adultilor care la randul lor au probleme de comunicare. Nu sunt futurolog dar cred ca nu ar trebui sa ne ingrijoram foarte tare. Natura umana este incredibil de adaptabila si cei care sunt intregi vor fi sa fie si mai departe.
Apropo de Prozac, s-a descoperit ca este un medicament placebo.Generatii intregi l-au consumat ca pe paine in gasirea fericirii, si ghici ce? Fericirea era la ei.
Daca mai ai noroc si de o familie frumoasa, cum ne spunea Geanina nu ai cum sa nu comunici. Sa observam ca atunci cand suntem fericiti ne vine sa o strigam in gura mare.
Viata este frumoasa, doar trebuie sa observam asta.
Ochii mari si atentie,
Adriana
Perfect adevarat 🙂 Ne adaptam – fiecare generatie si fiinta inglobeaza ce e nou. Daca nu, dispare – e clar. La Prozac – da a fost o descoperire care a aratat ca de fapt totul era in final autosugestie: iau acest medicament si o sa fiu mai … (si aici se completeaza cu ce este cazul) – desi Prozac-ul este utilizat si in tratarea autismului din ce am remarcat online.
Revenind insa – nu cred ca o pastila poate rezolva probleme: sa nu uitam ca inca din vremuri indepartate aveam oratori. Vorbitori specializati au existat si vor mai fi. O alta intrebare ar fi: oare cat de influentat este acel om? Va fi el mandru despre ce a zis si a spus sub influenta medicamentului?
Oricum perspectiva e una ce merita a fi adusa in discutie – din perspectiva comunicatorilor, psihologilor si nu numai. Daca ar fi sa glumim, si pentru consultantii in PR ar fi extrem de usor daca ar putea sa le dea clientilor fara aptitudini de a vorbi in public (dar care se incapataneaza sa persevereze in activitate fara a isi imbunatati “tehnica”) o pastila si totul sa mearga bine.
Va astept in continuare la dialog – adaugand si ca se poate ca familia sa te ajute si sa te sprijine insa mediul sa te constranga constant si sa iti zdruncine increderea in sine – pentru ca avem se pare deseori nevoia de confirmare din exterior.
Hi! I know this is kinda off topic nevertheless I’d figured I’d ask. Would you be interested in trading links or maybe guest writing a blog article or vice-versa? My website covers a lot of the same subjects as yours and I feel we could greatly benefit from each other. If you might be interested feel free to send me an e-mail. I look forward to hearing from you! Awesome blog by the way!
I simply could not depart your website prior to suggesting that I really enjoyed the usual information an individual provide for your guests? Is gonna be back regularly in order to check up on new posts