Puterea sta in cuvant sau in om?

Putem sa vorbim mult despre autosugestie. Putem sa vorbim despre asocierea cuvintelor cu dorinta, cu imaginarea unei anumite situatii si transformarea sa in realitate si despre multe altele.

O sa incerc azi sa vorbesc mai degraba despre o alta perspectiva a relatiei om-cuvant. Marturisesc ca totul porneste de la o insemnare a Lianei – la care am si comentat (in linii mari comentariul va fi reluat si imbogatit aici).

Ne ascundem deseori in spatele cuvintelor. Cati sunt oare cei ce spun, promit, zic da – si fac tot ca ei? E cineva care nu a intalnit o astfel de persoana? Si cati sunt cei care au dezamagit? Se poate intampla sa nici nu spunem tot ce simtim sau credem – ascunzandu-ne in spatele unor fraze-tip sau a unor ridicari din umar, in umbra unor vorbe care aduc alte intrebari sau schimba complet un subiect; sau in spatele tacerii.

Cata lume mai este reprezentata de cuvantul sau? Sunt relatii personale si de afaceri care se bazeaza pe increderea in celalalt. Aceasta incredere nu este data in primul rand de niste acte (contracte) ci de seriozitatea omului in cauza. Sunt firme care nu platesc pana cand nu “tipa” sau taie furnizorul serviciul. Si-s multe. Sunt persoane care isi dau cuvantul in anumite situatii si se remarca ceva mai tarziu ca are o valoare 0 cuvantul acelei persoane. Sunt e adevarat si culturi in care a bate palma, la propriu, are o valoare mai mare decat a unui act.

Puterea unui cuvant e data de om. Dar cati oameni sunt puternici? Cati au coloana vertebrala? Oamenii se feresc sa isi dea cuvantul de onoare (cei care nu il arunca fara sa se gandeasca la faptul ca trebuie sa il si respecte) si multi se tem sa spuna “niciodata”. Acesta din urma insa nu trebuie vazut doar la modul: niciodata nu o sa beau ceai – insa poate fi gandit la modul “niciodata nu o sa mai lucrez cu X, nu o sa mai vorbesc cu Y” etc. Sunt situatii in care este de dorit sa te rupi de o anumita situatie/persoana etc. In acest caz, revin la intrebare: cati sunt cei care atunci cand zic ceva – inclusiv niciodata nu o sa mai fac … – se si tin de cuvant? Nu cumva puterea cuvantului si asocierile sunt date/tin de om?

Atentie la ce cuvinte rostim. Acesta ar trebui sa fie un lucru pe care copiii sa il invete de mici: sa se gandeasca la consecintele faptelor si vorbelor lor. Si crescand astfel, sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce spun si fac. Iar cand promit ceva, isi dau cuvantul de onoare sa si-l tina. Acesta reprezinta insa un act de responsabilitate pe care ar trebui sa il faca oricine in permanenta: sa fie atenta toata lumea la ce spune (si la suparare si in momentele de bucurie) si sa isi asume vorbele si sa isi respecte cuvantul dat (in trecut se considera ca un om nu avea onoare daca promitea ceva si nu se tinea de cuvant).