Despre citit, purici si ochi

Fara indoiala a citi o carte, a o rasfoi, a-i simti parfumul (de la mirosul paginilor proaspat imprimate si pana la cel al cartilor vechi) nu se regasesc in cazul citirii unei carti in format electronic.

Mie imi place sa citesc. Mult. Citesc beletristica, lucrari din domeniul de activitate dar si carti din domenii variate din care pot invata ceva. Uneori insa remarc volume in cadrul carora s-a utilizat un font mult prea mic. Culmea este ca uneori formatul cartii permitea un font mai mare (daca s-ar fi lasat un pic mai putin alb de jur imprejurul scrisului).

A citi astfel de lucrari este obositor. “Puricii” forteaza mai mult ochiul si apare nevoia de a purta ochelari, in timp se ajunge chiar sa nu mai poti folosi ochii pentru a citi si ca atare nu mai cumperi carti. Un cerc vicios (in care ideea de a citi o carte pe calculator marind fontul nu este o solutie pentru ca si calculatorul are minusurile sale la nivel de impact asupra ochilor) in care ar fi bine sa nu intram.

Nu stiu de unde vine exact ideea aceasta de font mic. Poate ca uneori se tine cont strict de numarul de pagini final (desi e clar ca un dictionar va avea un anumit font si o anumita marime a sa fata de un roman); poate ca alteori se prefera spatiu liber mult pe pagini din ratiuni ce tin de aspect; poate ca sunt doar ideile unor tehnoredactori mai putin inspirati sau care vor sa se evidentieze cu orice pret. Stiu insa multe persoane care se bucura cand vad carti in cadrul carora s-a utilizat un font de o marime rezonabila si o spatiere a randurilor care sa permita citirea in bune conditii si fara efecte negative.

Multa inspiratie asadar tuturor tehnoredactorilor si tuturor editurilor!