Despre mania ascunderii contractelor ca pe niste pietre pretioase

Anul trecut vorbeam cu cineva din Germania si imi spunea ca acolo si-a luat credit pentru casa insa ca reprezentantii bancii de la care a obtinut credit NU au vazut-o la fata. Totul s-a desfasurat pe email.

Ok, la noi mai e mult pana departe. Inteleg ca la noi unii au dat niste mari “tepe” si ca atare inca nu putem implementa sistemul cel care ne economiseste timp – cu oferitul informatiilor si incheierea tuturor procedurilor online. Inteleg si sper ca totusi in timp vom ajunge sa ne civilizam si din acest punct de vedere.

Contracul – piatra pretioasa? Sincer, nu chiar. De fapt, deloc. Un contract se incheie indeobste intre doua parti: un furnizor si un client. Bun. De principiu furnizorul ofera clientului contractul. Bun. Logic ca in aceste conditii furnizorul are un model de contract cu multe precizari si ca pe acesta i-l ofera clientului. Clientul nu e obligat sa accepte acel contract asa cum este. Contractul este o intelegere definitivata si semnata de ambele parti ca marturie a faptului ca prevederile sunt acceptate de ambii parteneri. In consecinta prevederile nu se impun. Se pot verifica de catre client – de catre avocatii si juristii cu care lucreaza si se pot discuta. Procesul e simplu si de cand lumea. Se numeste negociere.

Este mult mai simplu sa primesti un contract via email si sa poti discuta decat sa te deplasezi pentru a lua un contract scris – ca oricum nu semnezi pe loc. Iata un lucru pe care din pacate ENORM de multe institutii nu il inteleg. Normal ar fi ca orice contract – de la cel de achizitionare a unei masini, de la cel de lasing la cel de achizitionare a serviciilor de telefonie sa fie publice. Daca vreau sa semnez cu tine sa iti pot vedea contractul. Daca nu doriti sa fie public, macar da-mi-l mie, client interesant.

Furnizorii uita un lucru esential: au nevoie de banii clientilor. Intr-adevar deseori furnizorii au impresia ca ei guverneaza totul si ca nimeni nu are nimic de spus. Ei bine, nu e chiar asa. Chiar deloc.

Clientii uita ca au drepturi si cred ca sunt la mana furnizorilor. Din nou o perspectiva falsa. Clientii au drepturi – fie ei firme sau persoane fizice. Furnizorii ofera ceva de care clientii au nevoie, dar sa nu uitam ca si furnizorii au nevoie de banii clientilor.

Pozitia este de egalitate – iata un element pe care atat timp cat nu il constientizeaza toti… nu se pot schimba multe.

Nimic nu se semneaza fara sa se verifice. Macar astfel poti stii ca iti asumi ceea ce ai semnat altfel… Nimic ar trebui sa nu fie semnat fara verificarea de catre un colaborator (jurist/notar/avocat) care sa lucreze in interesul tau.

La PRwave am avut contracte semnate cu oameni cu care nu ne-am intalnit niciodata. Contracte de publicitate pe site – pe o anumita perioada – cu agentii sau clienti ce nu erau din Bucuresti sau, daca au fost din capitala, cu care nici noi n-am avut vreme sa ne vedem si nici ei. Am trimis pe email, au agreat sau rugat sa se realizeze anumite modificari (sincer o singura data a fost cazul de asa ceva) si apoi s-a trimis prin posta/curier varianta originala spre semnat si stampilat.

Timpul este valoros. Si acest lucru ar trebui iarasi sa fie constientizat si de furnizori si de clienti.

Stimati furnizori chiar va place sa platiti in mod inutil consumabile pentru tiparirea unor contracte ce nu se vor semna (sau nu in acea forma)? Chiar va convine ca angajatii sa aiba 10 intalniri pana semneaza un contract si ca atare sa investeasca mult mai mult timp decat necesar? Si lista de intrebari poate continua.

Stimati clienti chiar va convine sa faceti atatea drumuri la furnizori? Chiar semnati fara sa verificati pe ce va puneti semnatura – care sa nu uitam ce importanta/valoare are?

Contractele nu sunt niste nestemate! Nimic nu se impune.

Hai sa ne mai desteptam putin!