Paraclet, romanul-oglinda al vremurilor noastre

Va mai aduceti aminte de romanele pe care le studiam la limba si literatura romana ca marturie a vremurilor in care traisera autorii lor? Ei bine, din multe puncte de vedere, „Paraclet”, romanul lui Freddy Garbaci aparut la Editura ALL si inclus in noua lor colectie, Lista lui Alex. Stefanescu, din cadrul colectiei Strada Ficiunii, poate ajunge cu usurinta sa dea seama, peste ani, de vremurile de acum.

Multinationale, jocuri de culise, interese, bani, intelegeri, pervertirea oamenilor, santaj, dar si oameni care mai cred in bine, in corect, in lege, in dreptate. Simplu spus, Paraclet ne ofera o incursiune in viata unui avocat angajat la o multinationala. Acestuia i se cere sa se ocupe de un caz complicat, impotriva unei companii detinute de cineva mai puternic decat seful lui. Este amenintat, cumnatul sau este drogat. Este insa contactat si de un reprezentant al statului care incearca sa il atraga intr-o investigatie mai mare impotriva dusmanului sefului sau, caz in care, daca ar fi ajutat, seful lui ar fi scapat de acuzarea intr-un alt proces.

Dar subiectul, descris asa simplu, nu acopera aproape deloc complexitatea romanului, asa ca se impune sa mai fac cateva precizari.

Prima este ca romanul este scris de cineva care a cunoscut foarte bine lumea avocatilor si pe cea a judecatorilor, Freddy Garbaci fiind el insusi avocat si judecator. Din acest motiv, tot ce tine de partea specifica domeniului este corect si bine redactat, documentat. Apoi ca intreaga actiune te cucereste, dar este mult mai mult de-atat: adesea se gasesc prilejuri (povestind despre momente din trecutul familiei sau al oamenilor care vin in contact cu personajul principal) de a face incursiuni in trecut si, cu acestea, consideratii cu privire la anumite chestiuni, perioade – comunism, cum esti tratat intr-un spital cand vii cu cineva la urgenta, cum stau camerele de garda pe timp de iarna etc.

Cel mai mult se pune insa accent, asa cum este si firesc, pe lumea multinationalelor zilelor noastre. Vorbim despre angajati cu trei-patru mii de euro (cum sunt cei descrisi in carte) si veti descoperi numeroase caracteristici ale lor – de la cum se poarta la birou si pana la vestitul „weekend la munte”. Sunt facute si diverse consideratii cu privire la om, la evolutie (sau involutie?), la bine, la societate. Un roman complex asadar, de peste 500 de pagini, un roman pe care vi-l recomand. Fac si o precizare importanta: lumea infatisata in carte este, cu siguranta, reala. Dar nu este singura lume: sunt corporatisti fericiti, sunt altii platiti cu sume mult mai mici (alte departamente, alte tipuri de multinationale). Lumea corporatiilor este mai complexa si, ca orice alt lucru, are si parti bune si parti mai putin bune. Din romanul de fata nu prea reies partile frumoase sau placute, insa acestea pot exista (cum spuneam, in mod clar totul difera de la o companie la alta).

Raul Bodea este un personaj extrem de interesant – la fel ca si celelalte (atentie si la Codrin, si la Dobre – reprezentantul statului, si la Josh Sanders – seful lui Bodea). Tipologii multiple (interesante si bine gandite sunt si personajele secundare – Tiberiu, Ligia, Neagu – alt tip de avocat decat Bodea). Drama lui Raul? „Sunt prins la mijloc, intre doua salbaticiuni care s-au incaierat pentru teritoriu.” (p 85)

Cum spuneam ca sunt realizate numeroase consideratii cu privire la multinationale, la oameni, la zilele noastre, am selectat pentru voi cateva citate. Este insa o mica parte din multitudinea de pasaje asupra carora merita sa se opreasca orice cititor!

“Traim in spatiul tot mai ingust lasat de norme prea dure, n-ai cum sa nu vezi asta. Suntem cocosati fiscal, amendati, storsi, constransi la tacere si la austeritate, intimidati cu forte de represiune costumate tot mai feroce.” (p 21)

„(…) atmosfera din birourile TESA ma otraveste lent. Anxietate. Putine zambete, economie de vorbe, politete rece. Discutii la obiect, obiectul fiind intotdeauna business, pe masura vestimentatiei rigide. Dincolo de raporturile profesionale, izbea absenta lucrurilor in comun. Ziua-lumina insemna lumina-munca, asa iti dadea de inteles mediul inconjurator. Existau minti bolnave care inventasera o ambianta propice lipsei timpilor morti.” (pp 60-61)

„<Echipa> este entitatea corporatista standard, replica mini a oricarui absolutism – lider si, dedesubt, o scara plina cu negri.” (p 61)

„Specia a evoluat pana la lesin, n-are de ales, ca sa fie dusa acasa si rostogolita pe canapea, in fata televizorului, trebuie purtata pe umeri tot de catre sclavi. Filmul clasic. Muncim pentru a trai. A trai si a muri pentru complexificare, pentru noua monada supraumana imaginata de tipul ala, tamplarul, cred ca Lyotard, fost crupier pe vase de croaziera, de fapt proxenet travestit, scarbit ulterior de tabieturile din inalta societate si retras in zona rurala. „Inumanul” este produsul progresului turmentat, un fel de container-colos in care zac de-a valma case, masini, frigidere, tampoane, pasta de dinti, mobila, margarina si detergenti. Ucidem zilnic tot ce s-a stabilit despre om in vremurile lui bune, noul apendice va fi creierul, cu fiecare generatie ne apropiem de idealul imbecilitatii pure, de Natura care, inventand inteligenta, intelege ca a gresit si incearca sa astupe spartura, de cand functia fabulatorie nu mai starneste curiozitatea. E tot teorie de imprumut, de pe la Bergson, vidanjorul plin de carii, ala care a murit eviscerat intr-un bordel, inconjurat de curve care radeau ca proastele…” (pp 143-144)

Si ca ultima mentiune: titlul are legatura cu lumea avocatilor – pentru ca „Paraclet” vine de la grecescul “parakletos” care inseamna “aparator” sau “avocat”. In plus, Raul Bodea este un avocat nascut in Corabia – la fel ca Freddy Garbaci. O sa vedeti si multe amanunte despre oras, consideratii despre schimbarile aduse de noile vremuri.

Ati citit „Paraclet”? V-a placut?

Daca nu ati citit cartea, ati dori sa o cititi?