A fost odata ca niciodata, un basm pentru cei mari?

Cand auziti expresia “a fost odata ca niciodata” la ce va ganditi? Eu, recunosc, asociez expresia cu basmele. Ca atare ma asteptam ca “A fost odata ca niciodata”, romanul de debut al lui Andrew Nicoll publicat de Editura ALLFA), sa aiba niscaiva elemente de basm.

Acum ar fi un moment bun sa precizez faptul ca titlul original al romanului este “The Good Mayor” (primarul cel bun) – si o sa vedeti in carte ca Tibo Krovic, personajul principal, este numit adesea primarul cel bun.

Buna parte din carte avem de-a face cu o poveste de iubire relativ obisnuita: el, primarul tibo Krovic, este iremediabil indragostit de secretara sa, Agathe Stopak. Aceasta este casatorita dar nefericita, asa ca atunci cand primarul isi ia inima in dinti si o invita la un pranz, ea zice imediat da. Se indragostesc unul de altul insa, desi ea ii da de inteles ca ar putea merge mai departe (macar un sarut de-ar fi incercat Tibo sa ii dea), primarul nu indrazneste sa faca niciun pas. Asa ca ea ajunge in bratele lui Hektor – o sa vedeti care era legatura ciudata a acestuia cu sotul ei.

E cazul asadar ca drumurile lor sa se desparta – din punct de vedere sentimental – insa raman colegi.

Pana aici ar fi totul oarecum obisnuit. Asta daca exceptam faptul ca actiunea se petrece in orasul numit “Punct” si ca orasele invecinate sunt “Umlaut”, “Cratima” si exista si un rau Ampersand 😀

Agathe visa sa aiba o casa pe coasta Dalmatiei – unde e mereu soare. Singurul lucru pe care si-l doreste Tibo e sa o faca fericita.

Ce legatura ar putea avea cu aceasta poveste un circ fantoma, in ce se transforma, la propriu Agathe si daca ajung sau nu impreuna cei doi va las sa aflati din roman.

Va mai spun doar ca naratorul povestii, daca ii putem spune astfel, este Sfanta Walpurnia, o femeie care se sacrificase pentru orasul ei (aflati din carte legenda, nu merita sa v-o dezvalui eu).

Aflam la un moment dat, aparent fara nicio legatura, si de un manuscris care nu ajunge unde trebuie. Oare care sa fie?

Spre final, chiar Walpurnia spune, referindu-se la poveste, ca mai important este modul in care este spusa si mai putin povestea in sine. Si aici nu pot decat sa fiu de acord: in font, povesti de dragoste, cu final fericit sau nu, exista de cand lumea si pamantul si le vedem si noi zilnic – ne putem uita la noi sau la vietile rudelor si prietenilor nostri, la cele ale vedetelor sau ale oamenilor care si le impartasesc online ori despre care se scrie in ziare. Dar intotdeauna, la o carte, conteaza si “invelisul”, forma in care este imbracata povestea. Din aceasta perspectiva, romanul lui Andrew Nicoll a fost apreciat la nivel international. Desi roman de debut, el a cucerit si a primit aprecieri ajungand sa fie tradus in nenumarate tari. Adevarul este ca si in Romania daca veti cauta online prezentari ale cartii pe diverse bloguri sau site-uri o sa vedeti ca oamenii au apreciat-o. Povestea a cucerit. Stilul a atras. Si-atunci revin la intrebarea: Este “A fost odata ca niciodata”, romanul lui Andrew Nicoll, un basm pentru oameni mari?

Ati citit romanul? Ce parere aveti?