Tinerii fara experienta considera ca ar fi indreptatiti sa fie platiti cu 300 de euro
Da, ati citit foarte bine titlul.
Nu, nu este o greseala.
Intr-un material al stirilor Pro TV de aseara, Oana Andoni reda cateva dintre datele care atesta ca tinerilor nu le prea place sa munceasca. Puteti vedea stirea aici.
Revenind la titlu: cei fara experienta considera ca ar trebui sa primeasca un salariu lunar de 300 de euro – iar dupa 3 ani sa aiba deja 500 euro – fara sa se gandeasca la faptul ca sunt oameni de 40-50 de ani angajati care insa au salarii de 200, maxim 300 de euro dupa 20-30 de ani de munca (si atentie nu vorbim despre salariatii de la stat). Vorbim despre cei care nu sunt angajati in alte parti – ca doar sunt in varsta.
Pe de alta parte, daca ne gandim ca o chirie este (sa zicem) de la 200 de euro, inseamna ca nu iti ajunge un salariu ca sa iti platesti chiria, intretinerea, lumina – fara mese si alte cele.
Cum e mai bine?
Cum e normal sa fie?
Si de ce mai exista salarii mici?
Si… pana la urma care este raspunsul la aceasta intrebare?
Insemnari similare
Cind ai 20 si un pic de ani nu prea poti sa-ti dai seama care sint limitele tale. Chiar crezi ca o facultatea te-a inaltat cu 7 capete deasupra celorlalti si ca totul trebuie sa ti se astearna la picioare. Cind ai 30 si un pic de ani incepi sa intelegi ce multe lucruri mai ai de invatat si cit de naiv puteai fi acum 5 – 10 – 15 ani in urma cind credeai ca nimeni nu-i ca tine. Desi mi s-ar putea lipi etichete de “babeta”, eu chiar vorbesc din proprie experienta. O experienta pe care am digerat-o amarnic de bine. Problema e ca la 20 si un pic de ani nu poti, chiar nu poti sa intelegi perspectivele din care vede lumea un om mai copt la minte. Tocmai de asta n-am sa vorbesc azi despre cum simti lucrurile cind ai 40 si un pic de ani. Mai astept.
Daca as fi facut monitorizare de presa pe subiectul asta (tinerii, experienta si ce salariu vor ei) cred ca acum as fi scos un raport destul de gros. Numai articole de genul asta intalnesti in presa si stau si ma gandesc daca asa stau lucrurile (tinerii cer prea mult) sau daca asta e o pseudostire, un curent lansat de undeva cu scopul de a scadea pretentiile studentilor.
Ce inseamna experienta? Sa iesi de pe bancile facultatii si sa ai deja la activ minim un an de munca intr-o firma din domeniu? In jurul meu sunt foarte multi tineri care lucreaza- unii din anul intai. Suntem 70 in an si unii lucreaza fullt time. Post de PR assistant, munca de minim 10 ore pe zi si au fost platiti la inceput cu 4 milioane si ceva. 10 ore pe zi, daca nu chiar 12. Dar am divagat.
Nu stiu ce inseamna experineta pentru angajatori. Am multe colege care s-au implicat in diverse activitati studentesti – organizare de eveniment- dar se considera asta experienta sau e doar o activitate extracurriculum?
Sa spunem ca in 4 ani de facultate a avut slujbe sezoniere, a fost membru activ intr-un ONG si cand se duce sa se angajeze cere 300 de euro. Si cat inseamna pana la urma banii astia? Nici 10 milioane. Or, cum Loredana bine a zis, chiria costa minim 200 de euro, lumina, mancarea, o iesire in oras ca sa nu fii “biropat”, o bluza poate si gata banii.
Cand ajungi sa faci socoteala vezi ca 300 de euro nu inseamna atat de mult.
Si se uita un aspect important: omul. Abilitatile sale latente. Vine un boboc la tine dar poate ca are entuziasm, dorinta de munca, de afirmare si nu numai, si iti arata ca merita din plin acei 300 de euro. O sa-i dai 250 fiindca asa zice piata? Ca nu conteaza volumul de munca, nuamrul de clienti pe care ii aduce ci faptul ca e junior?
Iaca si parerea mea:
Hai sa spunem ca e vorba de doua lucruri diferite. Ioana, plangerea ta se leaga de, sa-i spunem simplificat, puterea de cumparare a salariului primit de un tanar nou angajat, in timp ce interventia Loredanei se leaga de scala de salarizare si locul in care se plaseaza un tanar absolvent (entry level) pe aceasta. Cele doua pareri: ca un om trebuie platit ca sa isi asigure minimul de necesitati si ca oamenii trebuie platiti comensurat cu experienta si abilitatile nu se exclud.
O problema este cu echilibrul venituri cheltuieli in economie. In Romania, exista multe circumstante in care a oferi un serviciu costa mai mult decat este dispusa piata sa plateasca pentru acel serviciu. Si atunci, oricat de mult ti-ai dori sa platesti un om cu bani mai multi n-ai de unde, pentru ca pretul serviciului oferit de tine creste pana la nivele necompetitive pe piata.
O a doua problema este nivelul mare al contributiilor catre stat, care sunt bani de care nu beneficiaza direct angajatul si deci nici angajatorul, si pe care trebuie sa ii platesti indiferent de dificultatile tale financiare, chiar daca un client a intarziat plata, etc. Si aceste contributii sunt proportionale cu salariul pe care il dai si ajung, sub diversele lor forme, pana la 46%.
In ceea ce priveste raportarea la salariile din piata, este justificata. Un om bun, intr-o profesie cautata, va cere salariu la sau peste nivelul pietii. Chiar si tu vei negocia salariul pornind de la nivelul pietei. Nu vad de ce sa refuzam angajatorului acest etalon privind ce inseamna un salariu rezonabil.
Este nerealist sa presupui ca cineva (un incepator) dovedeste ca merita mai mult de la faza de prima negociere. Chiar si managerii nu dovedesc realmente decat prin ceea ce fac pentru compania care ii angajeaza. Ce au facut pentru altii conteaza mult prea putin pentru un director sau patron, preocupat de propria lui afacere, si este normal. Totusi, un manager sau un specialist are la angajare un atu pe care un tanar absolvent nu-l are: portofoliul. Are campanii reusite, taieturi din presa, contacte in mediu, clienti, recomandari, un nume. Acestea il fac o “investitie” mai putin riscanta pentru un angajator.
In ceea ce priveste activitatea in organizatii studentesti, pentru mine ea nu se incadreaza la categoria experienta. Vorbesc aici strict de domeniul relatiilor publice. Cred cu tarie ca in aceste activitati se genereaza niste deprinderi si se aprofundeaza niste abilitati: planificare, lucru in echipa, comunicare interpersonala, implicare etc. si constituie cu siguranta un avantaj fata de un candidat care nu le are in CV. Insa experienta este cu totul altceva. In PR se cheama ca ai experienta daca intelegi dinamica unei organizatii, daca reusesti sa-ti mentii calmul si persistenta zi dupa zi, indiferent de starea de spirit a colegilor sau sefului, daca ai invatat sa jonglezi cu prioritati multiple, daca intelegi importanta costurilor versus rezultate, daca, daca, daca… De aceea, daca in conditii relativ egale se prezinta la mine doi absolventi, unul cu experienta in organizarea a cate doua conferinte pe an de studiu, si unul care in ultimele 10 luni a lucrat ca secretara unui director de firma medie, as fi mai inclinata sa il accept pe al doilea. Mie personal, si o spun din experienta, imi este mult mai usor sa ii editez cuiva comunicatul de presa, sau prima data cand organizam un eveniment impreuna sa il verific si sa ii explic ce si cum, decat sa incerc sa impartasesc cuiva subtilitatile de office politics, nevoia de a fi mai amabil sau mai retinut in exprimarea dezacordului, jocurile de putere si influenta, sursele conflictelor, ierarhiile formale si informale, pe care cineva trecut deja prin climatul unei companii le intuieste cel putin partial.
Imi vei spune ca daca toti gandesc ca mine, nu exista sanse ca cineva sa acumuleze experienta vreodata. Nu e chiar asa. De aceea exista programele de traineeship, internshipurile si o suma de alte forme de a atrage tinerii in companii ca sa acumuleze experienta vietii organizationale. Sau joburile de vara…
De altfel, eu aici vad marea desincronizare dintre mediul academic si cel de afaceri, in “practoca” superficiala pe care o bifeaza majoritatea, in lipsa unor structuri care sa ajute studentii sa identifice solutii de a cunoaste comportamentul companiilor din interior. Si in faptul ca nu ii pregateste pentru o realitate: aceea ca 99% nu vor patrunde in companii pe treapta ierarhica pe care isi imagineaza ca o merita.
Am incercat sa prezint situatia din mai multe puncte de vedere – fara a blama vreuna dintre situatii.
Am spus ca daca pe de o parte – avand in vedere costurile intretinerii si ale traiului – este normal sa ai nevoie de 300 euro. Daca ne gandim insa la parintii nostri – care uneori mai dau si copiilor bani – la facultate sau liceu – si constatam ca au tot 200-300 euro dupa cativa zeci de ani de munca nu se poate sa nu ne doara sufletul si sa constatam ca sistemul in sine este nefunctional.
E normal sa poti sa ai parte de un trai decent indiferent de varsta – nu ca la o anumita varsta sa nu te mai angajeze tocmai pentru ca nu mai esti in floarea varstei. Un tanar isi poate gasi mai usor – de aceea se si pleaca (si e firesc) de la o companie la alta – cu siguranta pentru un salariu mai bun.
Cred sincer ca putem sa fim empatici si sa incercam sa privim situatia in ansamblu – nu doar din punct de vedere al impactului pe care il are (in cazul de fata) o anumita suma asupra noastra. Sa ne gandim si la ceilalti. Si in felul nostru sa incercam sa facem ceva – cat putem.
Merely, amazing what we do the following. It truly is desirable to check you communicate from the cardiovascular as well as your clarity for this substantial articles is usually very easily looked. Amazing publish and will count on your own future revise.