Despre ipocrizia patronului “romanesc”

Programul de lucru are 8 ore si o ora pauza de masa (iar pentru cei care lucreaza la calculator, programul este de maxim 7 ore, cu 5 minute pauza la fiecare ora sau 10 minute la 2 ore – conform codului muncii) – ca atare de la 9 la 18. Fireste insa ca in pauza de masa cei mai multi ajung sa isi ia doar 5-10 minute in care sa manance pe fuga ceva si restul timpului lucreaza. Programul se termina rareori la 18.00, iar cei castigati sunt deseori cei ce fumeaza pentru ca isi iau pauze dese. Seful fireste poate pleca si in timpul programului si chiar si inainte de angajati. Bineinteles angajatul nu primeste bani pentru orele suplimentare si uneori nici macar un Multumesc nu exista.

Angajatul poate face orice doreste in timpul liber (dar ar trebui sa aiba si timp liber). Pai daca nu pleaca la finalul programului e clar ca nu prea mai are timp liber. Dar este de datoria angajatului de a fi disponibil mereu si sa nu se faca simtita oboseala de la noaptea precedenta in care s-a lucrat pana la 3 dimineata.

Seful are voie sa aiba numeroase colaborari; angajatului ii este interzis. Seful poate sa lucreze undeva si firma sa ii fie ceva de timp liber. Asa se va asigura ca tu seara stai in sedinte si intalniri (fara sa mai ai timp liber sau timp de altceva). Seful poate sa nu fie angajat decat la firma insa poate avea numeroase alte colaborari – angajatul nu.

Daca angajatul primeste telefon de la firma inseamna ca poate fi cautat oricand, cu precadere in weekend, seara tarziu, dimineata devreme, in concedii si alte asemenea. Seful are dreptul sa nu raspunda atunci cand este cautat si el in astfel de momente speciale.

Seful poate fi vinovat – dar sa nu indraznesti sa spui asta. Seful, adica, nu greseste niciodata.

Patronul poate promite marea cu sarea – iar daca nu se tine de cuvant asta e. Angajatul nu are voie sa faca la fel.

Daca este vina patronului pentru ceva – si se ia atitudine – patronul te poate ameninta imediat ca se va asigura ca nu te va mai angaja nimeni. Fiti fara teama, se va tine si de cuvant in acest caz.

Orice discutie despre aspectele financiare cu patronul este una relativa. Seful se poate sau nu tine de cuvant. Mai mult este important ca tot salariul sa fie platit pe cartea de munca (desi impozitele la stat sunt enorme) pentru ca de aceste salarii depind creditele acordate (sau in caz de “rupere” a contractului de munca, in loc sa ti se plateasca tot ce trebuie la lichidare sa ti se dea cat vrea “muschii” patronului – de exemplu 1 salariu minim pe economie in loc de multe sute de euro!).

Ai dreptul sa iti iei zile libere din concediu – daca iti e rau sau ai probleme in familie. Nu si cand la birou mai e ceva de facut – si cum mereu apare ceva…

Daca ai peste o anumita varsta ar fi cazul sa taci si sa inghiti: “oricum nu te mai angajeaza nimeni, asa ca de ce vii la mine (a se citi cum indraznesti sa vii la mine) cu cereri?”.

Angajatul in general trebuie sa stie orice – chiar daca nu a fost specializat in asa ceva (apropo de o precizare a Ioanei). Mai mult, deseori fisa postului este un document care exista dar lipseste cu desavarsire.

As putea scrie mult si bine despre “patronul romanesc”. Sunt sigura ca multi dintre cei ce au lecturat aceasta insemnare au trait experiente similare – o parte macar – sau au cunostinte, rude ori prieteni de la care au auzit astfel de “horror stories”.

Scriu toate cele de mai sus in calitate de persoana care are o firma dar care nu inseamna ca nu e in stare sa ii observe pe unii-altii. Mai mult ca sa nu se inteleaga gresit, o sa spun si ca slava domnului sunt si o sumedenie de oameni care au firme – mai mari sau mai mici – insa care stiu sa isi trateze angajatii cu respectul cuvenit si sa se poarte cu ei asa cum merita, aducandu-si aminte ca firma <merge> tocmai pentru ca acei oameni lucreaza. Ii laud aici pe toti cei ce stiu sa se poarte si au cei 7 ani de acasa. Am cunoscut si patroni care isi ajuta angajatii cand sunt in impas si nu le intorc spatele daca apar probleme grave de sanatate. Imi permit insa (nedepinzand de vreun sef) sa atrag atentia asupra unor elemente care lasa de dorit la altii – si sper ca acestia sa se observe si sa isi corecteze atitudinea.

Stiu ca se pot corecta lucrurile si se poate ca totul sa mearga mai bine. Este nevoie doar de putina bunavointa si de acceptarea unor sugestii – uneori venite chiar de la angajati sau prieteni. Este pacat ca la firma angajatul sa ii zambeasca unui sef sau sa il trateze la per dumneavoastra insa in afara job-ului acesta sa il vorbeasca de rau pe sef si sa aiba motive sa spuna multe lucruri mai putin bune despre el. Daca doresc, sefii care fac macar unul dintre lucrurile de mai sus pot sa ia totul in mod egoist: sa tina la imaginea lor si sa corecteze totul pentru ca angajatii sa nu ii mai vorbeasca pe la spate de rau.

Stiu ca pe multi ii va deranja ceea ce am scris aici. Stiu ca altii sunt de acord cu mine dar nu vor lua atitudine fiindca se tem de sefi pentru ca din pacate au nevoie de bani pentru a trai. Sper doar ca foarte multi sa fie suficient de deschisi la minte si sa se analizeze obiectiv astfel incat sa se poata imbunatati.

Si, poate nu in ultimul rand, ar trebui ca patronii sa plece urechea la ce spun toti salariatii, nu numai la cei care traiesc din intrigi sau pare (paraciosii!) sau duc vorbe gen telefonul fara fir (una zici si alta se aude) de colo-colo. Ba chiar salariatii ar trebui sa fie uniti, ca doar sunt de aceeasi parte a baricadei, dar sa nu uite ca ei traiesc doar daca firma functioneaza.