La mama acasa mainile nu se lipeau de masa!
|Unul dintre lanturile de restaurante cele mai cunoscute de la noi, din capitala dar cu planuri anuntate de extindere la nivel national, este “La mama”. Conceptul este cunoscut multora: restaurant in care sa mananci mancare “ca la mama acasa”.
Un lucru excelent – si mai ales daca sunt si preturile accesibile, mancarea gustoasa, locurile multe – totul ar fi perfect. Cu siguranta clientii potentiali sunt o sumedenie.
Din comoditate – poate restaurantul e foarte aproape de casa – sau datorita renumelui (poti duce acolo pe cineva mai special pentru tine sau din alte tari) – ajungi, macar o data, la La mama.
Se prea poate sa iti fie greu sa gasesti un loc – asadar rezervarea din timp nu ar strica.
Se prea poate ca atunci cand intri sa iti placa modul in care arata – desi pe timp de vara te poate deranja ca nu e pornit toata ziua aerul conditionat si… afara, la soare, cel putin dimineata spre pranz e mai rece decat inauntru.
Se prea poate sa iti placa mancarea – sau sa ti se para meniul bogat.
Mi s-a intamplat sa merg acolo cu niste prieteni – 2 persoane care nu erau din Romania. Eram 4 la masa, se vorbea engleza. Felurile au fost servite bine, mancarea a aratat bine si a fost gustoasa. Mi s-a intamplat insa ca 3-4 zile mai tarziu sa merg la acelasi sediu (din piata Alba Iulia) si sa comand acelasi desert (mi-am luat de acea data doar desert). Eram cu o prietena – romanca. Clatitele cu ciocolata si frisca erau insa tari, ciocolata era jumatate din cantitate, iar frisca… un fel de sos. Diferenta ca de la cer la pamant intre cele 2 serviri.
Mi s-a intamplat apoi sa ies de 2 ori – cu 2 amici diferiti – intr-un alt sediu La mama – cel de pe Calea Calarasilor. Prima oara la pranz – evident inabusitor de cald inauntru, desi final de iunie. Am stat la o masa la care mainile ni se lipeau de acele bucati de plastic utilizate de ei ca suport pentru farfurii si tacamuri. Am sperat sa fie doar o coincidenta neplacuta, astfel ca dupa aproximativ o jumatate de luna cand am iesit cu altcineva acolo, am ales alta masa, insa mainile ni se lipeau din nou (solutia fiind de a pune servetele pe masa si pe ele mainile noastre).
Deja nu mai era coincidenta. De atunci – din vara trecuta – nu am mai intrat in vreun restaurant La mama. Pentru ca imaginea conteaza in acest caz – mai ales cand vine vorba despre servicii. Pentru un lant de restaurante promovat la televizor, in reviste de afaceri si nu numai, pentru un lant care isi face si PR – este as indrazni sa spun inadmisibil sa fie oferite astfel de conditii.
In masura in care oferta este variata – vom merge intotdeauna la altii.
Dupa cum se vede am incercat doar sa prezint faptele. Fiecare merge unde vrea. Am mai scris despre elemente negative la mine pe blog – dar nu am dat nume. Mereu am fost intrebata – la telefon sau pe email sau chiar la diverse intalniri despre cine e vorba. Nu am putut spune. Acum insa, ma gandesc ca daca as fi stiut de aceste lucruri, legate de acest restaurant, m-ar fi scutit pe mine de niste momente mai putin placute.
E drept ca sunt mai multe locurile care lasa de dorit – chiar locuri cu nume si renume. E pacat ca se intampla asa – si ca poate locuri cu adevarat de calitate isi creeaza mai greu o clientela (poate din lipsa bugetului de PR sau publicitate), insa orice invat are si dezvat si orice lucru care lasa de dorit poate fi schimbat.
Stii, Loredana, am ajuns la concluzia ca la noi orice minune dureaza 24 de ore. Evident ca exagerez! Dar ideea e ca cei care vor sa mentina calitatea( indiferent de domeniul in care actioneaza) au cu timpul o mare problema: oamenii cu care lucreaza. Cum de reusim noi sa luam totul in ras , asa usurel ?Si zi de zi ni se intampla cate-o porcarie. Mai mare sau mai mica.Tuturor! Fie ca mergem la un restaurant si patim ceea ti s-a intamplat si tie, fie ca mergem pe strada si cineva se uita urat la noi( oamenii au uitat sa zambeasca), fie ca suntem injurati in trafic, fie ca ne gasim masina zgariata in parcare …Si exemplele sunt nesfarsite. Calitatea adevarata se mentine greu si presupune daruire si mai ales CLASA.
Asa e, e un loc care a porn it bine si a ajuns mizerabil, nu mai merg acolo de 2 ani, tu te-ai prins mai tarziu…
Pataniile sunt de anul trecut – cand s-a intamplat sa ajung acolo (inainte mersesem de doar doua ori – pe Barbu Vacarescu o data si o data in Romana).
Cu siguranta insa mai sunt astfel de locuri – cu imagine buna dar care lasa de dorit.
O minune nu dureaza trei zile. “La Mama” nu este un caz singular. Vezi City Grill, cofetaria Ana, Taverna sarbului. Prost este cine merge, nu cine vinde.
Da, si mai am eu: Burebista de pe Mosilor (aceiasi prieteni din strainatate, aceeasi limba engleza vorbita la masa, servire sub cam orice critica – desi mancare buna, schimbata comanda dupa cum au avut ei chef plus o atitudine….) .
Cu toate acestea vorbim despre locuri cu imagine buna, care acum investesc in PR si despre care vedem articole pozitive, reportaje etc.
Intrebarea in acest caz este: conteaza promovarea sau WOM? Ajungem la metode de contracarare a vorbelor (pornite in cazul de fata din experiente mai putin placute)?
da, f neplacut intr-adevar. de multe ori insa “pe afara-i vopsit gardul, inauntru leopardu.”… e valabil pt orice fel de firme… multe cu renume in piata… dezamagirea clientului e cu atat mai mare cu cat asteptarile sale sunt mai mari…
chiar azi am avut parte de o “mostra” de neprofesionalism de la o firma pe care o credeam f buna pe piata…insa au dovedit ca de la PR la realitate, e cale fff lunga…. welcome to romania …unde noi trebuie sa inghitim cam orice nesimtire fara sa cracnim… in occident lucrurile astea sunt imediat amendate de clienti si de piata… noi suntem insa mult mai mult luati de prosti daca nu zicem sau facem nimic pt a indrepta lucrurile… asa ca…haideti sa ne spunem nemultumirile, doar asa putem schimba lucrurile in bine !