Omul de PR vazut ca diplomat
|Nu stiu la ce sens al cuvantului “diplomat” va ganditi voi in primul rand – dar stiu la care ma gandesc eu.
Prajitura cunoscuta sub numele de “Diplomat” este pe placul multora. O prajitura alba, pura, dulce, uneori cu fructe (e drept ca in materie de prajituri multe altele sunt mult mai bune – mai ales daca in loc de frisca se prefera ciocolata). Dulce trebuie sa fie si graiul omului de relatii publice – vorba aceea “vorba dulce mult aduce”. Poti ajunge departe daca stii cum sa ii vorbesti cuiva. La fel, multe se pot pierde atunci cand limbajul, tonul etc. nu sunt adaptate situatiei.
Meseria de om de relatii publice atrage inca precum un magnet. E nevoie de multe calitati si abilitati pentru a avea succes. Evident ca sunt multe persoane care au reusit si au ajuns acum sa isi si impartaseasca experienta. Spuneam mai demult ca omul de PR poate fi vazut ca un detectiv, dar si ca un mijlocas. Legat insa de prajitura – dar si de diplomatie, se spune ca “Un diplomat este o persoană care îţi va spune să te duci în iad într-o manieră în care chiar de-abia vei aÅŸtepta călătoria.” (citat preluat de aici).
Dincolo de citate insa ramane realitatea. Intotdeauna PR-ul trebuie sa fie diplomat. El trebuie sa aiba grija la cum se poarta, la cum le raspunde jurnalistilor, la cum vorbeste cu sefii ori cu directorii companiilor client. Se intampla ca atunci cand un PR nu este diplomat sa socheze iar situatiile sa degenereze. El este recunoscut pentru abilitatea cu care raspunde (a nu se intelege gresit abilitatea de a ascunde adevarul, ceea ce e cu totul altceva si intram in zona de etica si PR) si reactioneaza. Trebuie sa fie asadar consecvent – in viata persoanala si in plan profesional.
Ca sa ne amuzam putin am spune ca PR-ul asta… nu-i asa de simplu precum pare 🙂 Poate voi, cei ce lecturati acest blog, aveti vreme sa impartasiti niste situatii in care a trebuit sa fiti diplomat/diplomata. Ce-ati castigat atunci? Ce ati pierdut cand nu ati fost astfel?
Draga Lori, ai lansat o provocare interesanta, omul de PR un diplomat. Asocierea cu puritatea este magulitoare pentru multii si vrednicii lucratori in PR. Eu as asemana-o mai degraba cu o savarina, este frumoasa pe dinafara si niciodata nu stii ( decat cand ai cumparat-o ) ca poate fi uscata pe dinauntru.
Dar sa vorbim de experiente si de primele greseli facute in cariera de PR.
Acum multi ani eram tanar consilier de imagine si avea ca responsabilitate asigurarea relatiei cu presa. M-am asigurat ca stirile sa fie cat mai interesante, sa fie trimise la timp, sa ofer intodeauna ceva exclusiv. Relatia cu reprezentantii presei decurgea fara probleme, trecand usor peste micile rautati legate de varsa mea sau de culoarea parului ( aveam pana in 25 de ani si aveam parul blond 🙂 ). Intr-o zi, venind la birou am gasit o reprezentanta a presei la mine in birou, comoda, rasfoind tacticos niste documente din mapa de lucru. Reactia mea ne-diplomata a fost sa o invit afara. Doamna a iesit , s-a intors si usa si mi-a aruncat o privire ucigatoare. A doua zi ziarul la care lucra titra mare ,, Domnisoara Adriana Petrescu a transformat biroul de presa in budoar propriu,,. Recunosc ca prima mea reactia a fost sa imi dau demisia de rusine, imi era rusine de colegi, de sefii mei, inclusiv de parinti. La urmatoarea conferinta de presa am invitat-o pe doamna sa vina mai repede si sa stam de vorba. Tin minte ca a intrat in birou tensionata si mi-a spus ,, probabil ca nu voi primii stiri de acum,,. Am linistit-o si i-am oferit o exclusivitate, mi-am cerut scuze pentru faptul ca am poftit-o afara din birou si am asigurat-o ca voi fi intodeauna la dispozitia ei cu informatii, poate si mai multe daca ma anunta din timp. Ea a inteles, si-a cerut scuze pentru mica rautate si colaborarea a decurs foarte bine.
Ce am invatat eu? Cuvantul creaza. Evident ca m-a deranjat foarte tare sa o gasesc la mine in birou ravasind hartii, trebuia sa folosesc o strategie diplomata sa nu intru in conflict dar in acelasi timp sa o atentionez.
Diplomatia vine odata cu varsta si experienta, nu exista om care sa nu fi gresit in comunicare si sa nu fi creat macar o confuzie. Important este sa invatam din experiente, sa fim mereu deschisi la critici si sa invatam sa tacem. Uneori in PR tacerea este de aur.
Eu sunt jurnalist si inainte sa intru in PR am lucrat in televiziune. Dupa ani de experienta si intr-o parte si in alta, pot spune cu mana pe inima ca nimeni nu are viata usoara… adica, toti trebuie sa fie diplomati, indiferent de ce parte a baricadei se afla. Suntem diplomati fie ca asa ne e caracterul, fie ca e din interes… La un moment dat a trebuit sa fiu diplomata cu un ziarist din pur interes, pentru ca acest ziarist turnase niste minciuni sinistre despre mine la un client de-al meu si relatia cu clientul se deteriorase din vina “colegului de breasla”. Dar am continuat sa ma comport cu ziaristul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, din doua motive: ca sa nu isi acopere urmele data viitoare… sa creada ca nu se prinde nimeni si pentru ca aveam nevoie de aparitiile in presa. Consider ca in aceasta relatie aveam “the upper hand”, prin faptul ca stiam ce caracter are ziaristul si astfel puteam manipula totul in favoarea mea… Trist, dar asta e lumea in care traim.
Asa ca am depasit socul initial al lipsei de caracter al unora si mi-am vazut de interes, pentru ca alta varianta nu aveam. Apoi, a fost o situatie cand un client a vorbit cu mine extrem de nepoliticos si a insistat pe aceasta directie, chiar daca eu incercam din rasputeri sa nu dau replici si foloseam cele mai abile arme ale diplomatiei… de care eram eu in stare :-))) Dar, intr-un final, absolut constient si voit, i-am raspuns clientului nepoliticos intr-o maniera care sunt sigura ca a fost descrisa de el ca fiind obraznica 🙂 Pur si simplu am ales sa raspund asa, am facut totul calculat, atunci cand am socotit ca lipsa sa de respect a ajuns prea departe.
In fine, sunt de acord ca tacerea e de aur… fie si numai pentru ca tacand, castigi timp pentru a gandi cel mai bun raspuns, fara sa te pripesti. Dar raspunsul trebuie sa vina…
My wife had the Mushroom burger and Poutine, Came out on a nice big fresh bun nicely crusted and fresh tasting visually appealing and she said tasted great! The poutine was pretty tasty too! Gravy had a slight peppercorn taste to it and they are not scared of using cheese. , point 2 for Charlee’s!
Casana I was suggested this blog by my cousin. I’m not sure whether this post is written by him as no one else know such detailed about my problem. You are amazing! Thanks! your article about image1