Karlskirche sau despre o vizita pentru suflet

Eram in Viena cu sotul meu deja de cateva zile si iata ca venise si momentul vizitarii unuia dintre cele mai cunoscute monumente din acest frumos oras: Karlskirche (click pe poza pentru dimensiune maxima).

Vazusem in diverse pliante si pe Internet (pe pagina de Wikipedia si pe siteul oficial) poze cu aceasta biserica. Stiam deja ca e construita in stil baroc, ca are niste coloane exterioare ce au o spirala asemanatoare celei de la columna lui Traian de la noi – dar nu aveam nici cea mai mica idee despre cum va fi in interior. Si mai ales, nu stiam deloc ce bine ma voi simti aici.

Am iesit de la metrou si am luat-o prin parcul din fata bisericii. Eram destul de osteniti dupa o zi de alergatura, dar voiam sa profitam de acele ore ale dupa-amiezii pentru a vedea si acest monument.

De-afara, clar, impresionant. Am facut cateva poze si am intrat. Am platit taxa de intrare si am primit si un ghid audio. Odata ajunsi cu adevarat in interiorul acestei cladiri am fost pur si simplu cucerita de ea. Totul alb, pur. Spre marea mea bucurie nu era nici multa lume ca sa fie aglomeratie de nedescris, astfel ca a fost si mai bine. Am ascultat cu atentie informatiile furnizate de ghidul audio – despre povestea cladirii bisericii, despre fiecare altar in parte etc. Veti observa si diverse elemente – spre exemplu cum sunt cupolele de deasupra altarelor – aveti impresia ca vedeti cupola, dar de fapt mai exista una. Efectul este extrem de interesant (il vedeti in poza de mai jos – faceti click pentru a o vedea la dimensiune maxima).

Apoi am mers cu liftul pana sus, la baza cupolei. Picturile mirifice pe care le vazusem de jos se infatisau acum atat de aproape de mine. Nu se putea sa nu fii cucerit. Am stat, am admirat privelistea, am facut si cateva poze. Am purces apoi la urcatul scarii care ne ducea pana in varful cupolei. Pas cu pas era din ce in ce mai cald (lucru firesc de altfel). Dar efortul merita – de altfel va recomand sa mergeti pana in varf de tot daca nu aveti vreo problema de sanatate care sa va impiedice.

Am coborat apoi pe scari si dupa aceea cu liftul. Ne-am asezat pe banci sa ne tragem sufletul si sa ne odhinim picioarele. Am profitat de acest moment si am mai pozat putin statuile altarului principal (vedeti poza de mai sus – dimensiune maxima daca dati click) si am mai admirat piesa de deasupra altarului din aur masiv (puteti vedea aceasta piesa aici).

In cadrul bisericii gasiti si muzeul Borromeo – pe care noi n-am mai apucat sa il vizitam.

Ne-am bucurat insa sufletul si ochii cu biserica. Momente de neuitat.

O sa incerc sa prezint in insemnari viitoare si alte locuri minunate din Viena.