Cand clientii stiu mai bine

Colaborarea agentie-client presupune, desigur, stabilirea unor obiective clare, trasarea apoi a unui plan de actiuni si apoi implementarea si monitorizarea si evaluarea acestora.

Firesc, atat planul cat si implementarea propriu-zisa implica o suma de bani. Totul are un pret, iar activitatile de comunicare si relatii publice nu fac exceptie.

Oricine vrea sa plateasca o suma cat mai mica. Toti cauta sa faca economii – chiar si acolo unde in mod normal nu ar fi cazul. Asa ca din aceasta perspectiva avem doua tipuri de clienti: cei care ar dori dar care zic pas atunci cand aud o suma – chiar si cel mai mic pret posibil e prea mare pentru ei – si cei care inteleg ca trebuie sa si plateasca pentru a beneficia de servicii.

Spuneam de stabilirea unor obiective si in baza lor de trasarea unui plan de PR. Toate bune si frumoase cand se prezinta planul. Ideile sunt aplaudate si laudate. Dar cand se ajunge la costurile implicate… incep sa se taie 🙂 Si se taie in carne vie. Si de obicei partile esentiale.

Raman cateva elemente – cele mai ieftine – si cu ele trebuie sa dam lovitura. V-am mai zis eu de firma care face din … bici si mai si plesneste.

Cel mai rau e atunci cand clientul nu stie “cu ce se mananca” PRul. Nu stie nu inseamna ca nu se pricepe. Desigur ca el detine toata intelepciunea si tu, oi avea studii si experienta, dar clar nu cunosti cate cunoaste el.

Si-atunci se-ajunge la situatii inclusiv una dupa cum urmeaza: companie care in 4 ani de zile nu se intalneste niciodata cu reprezentanti din presa dar se intreaba de ce nu le sunt preluate stirile? Ce, nu inteleg jurnalistii ca stirile lor sunt cele mai importante din tara? Dar ce zic eu tara, din lume chiar!

Aaaa, dar stiti, clientii stiu ei cum sa faca economie. De exemplu si-ar putea scrie ei comunicatele de presa. Ce conteaza ca habar n-au sa scrie unul, ca nu stiu sa ordoneze informatia in mod corespunzator, ca nu stiu sa scrie decat in limbaj de lemn si tot asa? Nu mai platesc redactarea comunicatelor – deci au facut economie!

Daca ar fi sa adun toate cele observate de mine sau aflate de la prieteni cred ca as putea scrie o carte numai pe aceasta tema.

Ce e de facut?

Pai in primul rand educatie. Acea educatie pe care inca nu o face nimeni in mod organizat. O facem cativa atat cat putem – si evident nu vom renunta, insa e suficient sa se mearga in tara ca sa se constate ca uneori se crede ca relatiile publice tin de departamentul de HR sau de inspectorii de munca pentru ca, nu-i asa, doar ei sunt legati de comunicare. Am mai vorbit despre acest lucru.

Apoi sa nu se mai tolereze asemenea clienti. Poate ca se poate incerca acceptarea 1-2 luni – in ideea ca poate in acest timp se incearca educarea clientului si demonstrarea ca actiunile si viziunea sa nu sunt cele mai potrivite – insa nu pe termen lung. Rar cineva apreciaza ce face altcineva pentru el/ea. La fel rar un client apreciaza ca ii esti alaturi, ca ii suporti toanele si pretentiile nejustificate. De cum va veni altcineva care sa ii propuna exact lucrurile pe care i le-ai propus si tu – dar pe care nu le-a aprobat – te va lasa ca pe o carpa uzata. De cele mai multe ori nici nu iti va spune. Dar atentie – va fi vina ta. Asa va spune el – si te va vorbi de rau.

Daca ati trecut prin astfel de experiente, invatati din ele si nu le repetati. Macar atat. Si spun acest lucru pentru ca multi trec prin astfel de situatii – chiar daca marturisesc doar cunoscutilor, nu recunosc in public.

In rest… succes!