Jargonul de la birou intrece limitele

Se spune ca exista multe tipuri de limba de lemn. Si da, avem anumite elemente pe care le remarcam usor: de la formulari specifice unui anumit tip de presa (sportiva, pe zona beauty, IT etc.) si pana la anumite formulari ale unor persoane. Chiar ajungi uneori sa nu intelegi ce spun – doar pentru ca folosesc anumite cuvinte cu alt sens conferit de ei, cunoscut de ei.

S-ar putea ca acesta sa fie un lucru amuzant – insa nu este deloc asa atunci cand se depaseste o anumita limita. Dar care ar fi acea limita m-ati putea intreba. Iata un fragment dintr-un articol aparut in cadrul The Telegraph.

“Office workers are being “bewildered” by colleagues telling them to “bite the reality sandwich” or “touch base offline”, according to research into business jargon. (…) Among the most bizarre expressions identified was “I’m coming into this with an open kimono” – which means proposing an idea but being open to criticism. Other staff complained of managers demanding “we need the right pin numbers”, when all they were really requesting was for something to work.

“Touching base offline” has become a term for a simple face to face meeting with a colleague or client, researchers for the recruitment firm Office Angels discovered. (…)

The study found that workers also now talk about feeling “stressurised” (a mixture of pressure and stress) and often wanted to “flag” problems. ” Puteti citi intregul material – si chiar va invit sa faceti acest lucru – aici.

Foarte bine se subliniaza si in material faptul ca in afaceri este de dorit ca mesajul sa fie transmis foarte clar catre toate tipurile de public relevante. Si-atunci de unde aceasta masacrare a limbajului de business in favoarea unui jargon putin accesibil?

E amuzanta – si se poate intelege semnificatia – unei expresii precum: “Expecting the moon on a stick: (when clients have ridiculous expectations) ” – chiar si fara precizare. Insa… cat de mult utilizezi si cu cine acest jargon?

Mi-aduc aminte si de inceputurile advertisingului si ale PRului si la noi. Cei ce erau din afara si intrau intr-o agentie nu intelegeau mai nimic. De la termeni ce tin de modul de personalizare a unor materiale si pana la mai simplul “target” toti erau ca o limba straina pentru multi.

In continuare aud verbe cretine (care macelaresc limba romana in mod nepermis) precum “sa managerieze” o situatie (sigur ca da, “a gestiona” e desuet, nu e de nasul lor), am auzit si verbul “a plicui” si multe altele.

Iata insa ca acel studiu amintit in articolul din The Telegraph trage un semnal de alarma – pe care ar trebui sa nu il auda doar vorbitorii de limba engleza ci si altii, din intreaga lume si, desigur, si din Romania.