DM-urile de pe Twitter sunt discutii confidentiale au ba?
Oricine are cont pe twitter (al meu in romana este @violetaloredana si pentru travel @TravelMoments – acesta in engleza insa) stie ca poate trimite urmaritorilor (follower-ilor) mesaje directe, care nu apar in flux – DM.
Uneori in cadrul DM-urilor poti vorbi despre ceva ce urmeaza sa lansezi; poti spune un lucru interesant, inedit. Poti comunica o veste pe care nu vrei sa o faci inca publica.
Intrebarea care se pune este: atat timp cat nu spui ca e o informatie confidentiala, se poate considera ca DMul este ceva privat, confidential, care nu trebuie impartasit?
Discutia este similara cu cea legata de e-mailuri si continutul lor. S-a mai scris pe tema – n-o sa reiau decat ideea generala: un e-mail trimis spun multi ca poate fi facut public. Exceptie fac comunicatele cu embargo pana la o anumita ora (ca atare oricum continutul devine public ulterior, doar ca e vorba de atasamente in acest caz).
Multi au zis ca nu e frumos sa te apuci sa spui tot ce primesti pe e-mail. Altii au argumentat ca atat timp cat ai trimis un e-mail iti asumi continutul.
La fel este cazul DM-urilor? Daca nu vrei sa spui ceva, atunci ideea ar fi sa nu spui nici macar in DM?
Subiectul ma duce cu gandul si spre zona de avocatura. Era un serial la TV care infatisa o problema pe care am mai intalnit-o ca idee si in afara televiziunii. Exista, mai ales in State, anumite discutii intre reprezentantii procuraturii si avocatii apararii (firme de avocatura si, in functie de cazuri, avocatii de la acele firme). In cadrul acelor discutii se poate lasa sa se inteleaga cate ceva. De o parte sau de alta, desigur. Cand insa un avocat al apararii poate castiga doar expunand o discutie privata e bine sa faca acest lucru – mai ales ca mai mult ca sigur cei care lucreaza la Procuratura nu vor mai discuta cu niciun avocat de la acea firma si, poate, se vor purta altfel in relatia cu ei si la procesele cu ei?
Ati avut oameni care sa faca publice anumite lucruri spuse in DM?
Voi cum percepeti DM-urile? Ca pe niste discutii care daca au informatii pe care, daca va ajuta, le faceti publice? Ce fel de DM-uri trimiteti? Ce fel de DM-uri ati primit?
Insemnari similare
Dacă-i DM între două persoane e clar că nu-i pentru “uz” public. Chiar dacă îmi asum lucrurile spuse, prefer confidenÅ£ialitatea în cazul anumitor discuÅ£ii. Dacă n-ar fi aÅŸa, aÅŸ da un reply simplu ÅŸi gata. Ce rost ÅŸi-ar mai avea DM-ul?
Da, si eu zic ca e o discutie privata. Sunt de acord ca trebuie sa iti asumi tot ce spui, dar poate anumiti oameni isi permit anumite formulari in DM-uri sau exprimarea unor idei sau cine stie ce – ori chiar dezvaluirea unui subiect pentru maine (nu ceva dramatic, poate fi ceva pentru blog), o invitatie etc. – ceva care e pentru acea persoana dar nu pentru toti. Evident poate fi si doar o intrebare, o rugaminte – ceva mai simplu 🙂 Cu siguranta insa ca sunt cazuri si cazuri – postul a pornit de la povestile a 2 persoane carora li s-au facut publice niste lucruri spuse in DMuri unor oameni in care aveau incredere. Nu, nu era ceva grav, dramatic sau cu consecinte negative, dar era ceva personal ce nu doreau sa impartaseasca lumii.
Si eu sunt de parere ca DM sunt mesaje private. Pe de alta parte, daca am cu adevarat ceva confidential si foarte important, nu stiu daca as impartasi cuiva nici macar prin DM. Teoretic, persoanele in cauza ar trebui sa stie ca un email, SMS, DM trimis cu tinta sigura, adica numai respectivei persoane, nu este pentru ochii tuturor, deci n-are de ce sa-l faca public. Pe de alta parte, nu se intampla mereu asa si tindem sa devenim paranoici si sa nu mai scriem nimanui chestii confidentiale.
Mie DM-ul, ca si emailul (exceptand cele trimise special cu mentiunea ca sunt destinate publicarii, precum comunicatele de presa, sa zicem) mi se par la fel de personale ca o invitatie la un eveniment privat – o zi de nastere sau un eveniment corporate, de exemplu. E clar ca daca invit pe cineva nu e ok sa vina cu alte persoane fara sa intrebe inainte (nu vorbim de partener/a, ci de gasca de prieteni, sa zicem), ca altfel as fi mentionat eu ca e usa deschisa oricui, poate chiar dadeam anunt la radio ca ii astept pe toti 🙂 Chiar daca nu e nimic grav, e vorba, totusi, despre maniere: lipsa lor dauneaza grav relatiilor personale si profesionale.
E, hai să fiu eu avocatul diavolului – nimic nu e confidenÈ›ial pe Internet, ăsta-i doar un vis umed al celor care-È™i încheie mailurile cu “…È™i dacă ai primit mailul ăsta din greÈ™eală, uită ce-ai citit È™i È™terge-l imediat!”. Tot ce pot să zic este… LOL.
Înțeleg că există o așteptare ca interlocutorul să respecte regulile de bun simț iar emailurile, DM-urile, IM-urile, SMS-urile să rămână confidențiale. Așteptarea asta este greșită, mai ales atunci când nu cunoști îndeaproape persoana respectivă, nu cunoști regulile de securitate care i se aplică, sau folosești un serviciu 3rd party.
Pentru că:
– interlocutorul poate fi nesimÈ›it È™i, acum sau peste 5 ani, în urma unui conflict, decide să se răzbune È™i publică ceva “secret”.
– interlocutorul are parola ‘a’ sau ‘test’ (È™i credeÈ›i-mă pe cuvânt că sunt enorm de mulÈ›i oameni care au parole simple). Johnny Hacker se decide să publice toate informaÈ›iile pe Internet, for fun.
– interlocutorul foloseÈ™te o reÈ›ea monitorizată. ISP-ul, patronul sau colegul de la servere capturează trafic È™i uite aÈ™a conversaÈ›ia ta a devenit publică. E de preferat să nu-È›i înjuri È™eful folosind comunicarea electronică 😉
– sistemul în sine pe care îl foloseÈ™ti este nesigur. ȘtiaÈ›i că protocolul SMTP (ăla cu care trimiteÈ›i mailuri) transmite implicit totul necriptat? Câteva zeci de persoane au acces la traficul tău, oricând vor ele sau instituÈ›iile statului respectiv.
A se observa că în multe cazuri nici măcar nu e vina destinatarului.
Concluzia mea: este o greșeală să crezi că, implicit, comunicațiile electronice sunt confidențiale. Pot fi făcute un pic mai sigure, folosind criptare și așa mai departe, dar nimeni nu o să te poată asigura că secretele tale nu vor ajunge pe prima pagină pe Google.
Pentru informații confidențiale, există NDA-uri cu clauze penale și metode mai sigure de control și transmitere a informațiilor. DM-ul nu e una dintre ele 😉
@Claudia @Ovidiu Sunt de acord ca nu exista, apriori, ceva confidential odata spus/scris, intrucat putini sunt cei care pot sa nu spuna mai departe ceva. Insa aici ideea nu era musai de ceva secret. Cum zice Claudia: poate fi o invitatie la film; sau poti pur si simplu sa ii scrii intr-un DM cuiva despre ideea unui post de a doua zi – poat tocmai pentru ca se leaga de ceva scris de acea persoana (nici nu mai conteaza). Si apoi acea persoana se apuca si spune public. Nu casgia nimic dezvaluind subiectul si da, nici autorul nu pierde enorm – doar ca e un gest care spune ceva despre cel caruia i s-a transmis o informatie fiind investit cu incredere.
Eu din e-mailuri, DM-uri si chiar discutii pe messenger am aflat multe despre oameni cu care interactionez si asta pentru ca nu pot sa ma vad mereu cu toti. E pacat, dar nu avem vreme sa ne intalnim – si chiar si cand ne vedem ar trebui sa ne vedem doar eu cu o persoana, nu intr-un grup unde evident ca nimeni nu va povesti diverse. Or, unele informatii sunt vitale. Altele sunt pur si simplu date personale pe care o cineva ti le impartaseste si iti arata in acelasi timp ca are incredere in tine. Nu cred ca e firesc in asemenea momente sa faci public ceva. Repet, nici macar nu vorbim de chestii vitale, se presupune ca stii deja ca un lucru pe care il doresti confidential sau secret nu il spui sau il treci in contracte cu clauze diverse.
Generally I don’t read post on blogs, but I wish to say that this write-up very forced me to try and do so! Your writing taste has been surprised me. Thank you, very great post.
Hi there, I found your blog via Google even as searching for a comparable subject, your site got here up, it seems good. I have bookmarked it in my google bookmarks.