De ce adultii uita sa isi arate aprecierea pentru ceilalti si sa ii incurajeze?
Daca aveti prin preajma parinti sau daca ati mers recent intr-un parc ori intr-un loc cu adulti si copii (mici) ati observat poate faptul ca orice mica realizare a celor mici este primita cu urale/aplauze/laude de catre parinti/bunici.
A tras o linie stramba pe asfalt? Bravoooooooooooo! Deseneaza. Si ce talentat e!
A facut trei pasi si o saritura? Excelent! Este un mare dansator!
Intelegeti ideea.
La fel in cazul invatarii sa… pedaleze de pilda. A reusit sa apese singur pedala? Bravo. Excelent. Laudele nu se opresc!
Dar nu cumva si adultul are nevoie de laude? Macar uneori?
semne de intrebare, imagine de file404 / Shutterstock
Ati vazut cumva cum se lumineaza chipul unui copil cand este laudat?
Sigur, nu fac apologia laudelor exagerate. Trebuie sa existe masura in orice, asadar si in folosirea laudelor este necesara ponderarea.
Dar modul in care se manifesta un copil cand este laudat, lumina din ochi, increderea in sine pe care o castiga – toate sunt nepretuite.
Intrebarea mea este simpla: De ce adultii uita sa isi arate aprecierea pentru adulti?
Ati remarcat cat de incurajat si increzator este un om caruia ii este laudata munca?
Am citit nenumarate articole si am vazut infographice care aratau cat de important este ca angajatii sa se simta apreciati. Sunt mai increzatori, isi dau silinta sa faca lucrurile cat mai bine posibil. Sunt mai bine motivati. Si rezultatele se vad.
Cu toate acestea, de cate ori nu ati auzit (pentru ca vi s-a spus sau pentru ca v-au povesti prieteni) ca nu trebuie sa vi se multumeasca sau sa aveti vreo pretentie de recunoastere pentru ca va faceti doar treaba si sunteti platiti.
Urmand aceasta linie – am auzit-o la multi oameni cu pozitie de conducere – ma intreb daca ei aplauda cand merg la teatru, de pilda. Doar si actorii isi fac treaba si sunt platiti, nu?
Aprecierea nu ar trebui aratata doar la serviciu. Si prietenii au nevoie uneori de un cuvant de incurajare.
Stiti pe cineva care doreste sa incerce un nou drum? Care se apuca de pictat ori poate de scris?
Va arata primele lor proiecte? Cum reactionati? Daca sunt bune, daca observati talent nu cumva ar trebui sa ii incurajati?
O vorba de incurajare, de apreciere ajuta enorm. Incurajarea ii da aripi celui care o primeste! Ii confera incredere in fortele proprii, ii da puterea de a merge mai departe, de a incerca. Poate va fi un mare succes, poate va ramane doar la hrana pentru suflet, dar, indiferent de rezultatul final, va incerca.
Tu cand i-ai spus cuiva o vorba de incurajare? Cand i-ai aratat cuiva ca il apreciezi ultima oara?
Insemnari similare
Chiar daca nu mai vorbim de incurajari pentru o linie desenata pe trotuar, ai dreptate, si adultii au nevoie de incurajari. Munca trebuie apreciata. Un multumesc si ceva feedback pozitiv nu costa nimic,, dar dau mereu rezultate bune.
Mi se pare insa ca adultii sunt mai prompti cand e vorba de pareri negative- cand ii judecam pe altii, cand ne plangem de calitatea unui serviciu, cand nu suntem de acord cu ceva, ne grabim sa ne exprimam opiniile. Cand e vorba de lucruri pozitive, de cele mai multe ori sunt subintelese, nu exprimate deschis.
Alina Popescu´s last blog post ..The Darker Side of My Writer Life
Da, nu mai este vorba despre o linie desenata cu creta pe trotuar – dar, daca vorbim de alt exemplu, cand invata cineva sa pedaleze si este incurajat nu cumva este aceeasi bucurie si acelasi sentiment resimtit de un copil incurajat?
Si da, mai degraba criticam, dam cu parul, decat sa incurajam si sa le aratam celor din jur ca au valoare, fiecare in felul sau. Si nici macar nu ne dam seama ca uneori fix de o vorba de incurajare sau de o lauda aveau nevoie pentru a merge mai departe.
Exact, sentimentul e acelasi. Si cum in continuare suntem animale sociale, acceptarea si aprecierea celorlalti sunt la fel de importante.
Trebuie sa ne aducem aminte sa impartasim si toate experientele si parerile pozitive cu ceilalti adulti. Asa vom fi cu totii mai fericiti.
Alina Popescu´s last blog post ..The Darker Side of My Writer Life