Blogul… un jurnal?
|Daca intrebi pe cineva ce e acela un blog s-ar putea ca raspunsul pe care il primesti sa fie “un jurnal”.
Dar stau lucrurile astfel?
Pentru a putea oferi un raspuns la aceasta intrebare ar trebui sa definim termenii – in speta sa precizam ce este acela un jurnal. Dincolo de sensul de publicatie periodica se remarca faptul ca jurnalul are si intelesul de insemnari zilnice ale cuiva despre ceea ce se intampla in viata sa. De fapt, insemnarile pot fi zilnice, insa desigur ca pot fi si pauze in functie de moment si situatie.
Insa… un jurnal este – cel putin de principiu, privat. Da, exista chiar jurnale ale unor mari personalitati – culturale in mare parte, dar nu numai – care au vazut lumina tiparului. Insa nu in timpul vietii lor – si oricum nu stim ce parere ar fi avut despre aceasta tiparire.
Un jurnal insa e un loc in care o persoana isi prezinta gandurile, trairile si intamplarile. De cele mai multe ori insa exista chiar o frica de descoperirea jurnalului: nimeni nu trebuie sa cunoasca secretele impartasite in paginile jurnalului. Sunt povesti de dragoste infatisate, sunt temeri si cine mai stie cate altele scrise acolo. In timp o persoana poate vedea cum s-a schimbat de la o perioada la alta, cum gandea si cum a ajuns sa gandeasca, poate constata daca a avut dreptate sau nu in anumite imprejurari. Dar jurnalul este, in esenta, ceva personal, ceva ce trebuie ferit de ochii lumii.
Si-atunci de ce-ar fi un blog un jurnal? In sensul de povestire a unor ganduri, trairi, calatorii si asa mai departe desigur ca nu e gresita utilizarea termenului. Dar atunci cand scrii ceva online – unde e aproape (daca nu sigur) imposibil sa ramai anonim (chiar si atunci cand folosesti pseudonime) – nu se mai poate vorbi despre o scriitura pe care sa o cunosti doar tu.
Exista desigur bloguri si bloguri – si nu ma lansez aici in a prezenta tipologia lor intrucat sunt altii care au realizat acest lucru si au facut-o foarte bine. Vin insa si spun ca pe de o parte oricine scrie trebuie sa fie atent la ce spune – si, pe de alta parte, sa nu uite ca lucrurile scrise raman in arhiva, ca pot fi oricand amintite. Cei ce isi prezinta viata de zi cu zi trebuie sa se astepte ca altii sa stie ce au facut in fiecare clipa – daca sunt cititori ai blogului. Parintii pot afla ce fac copiii, elevii ce fac profesorii si tot asa. La fel de adevarat este si faptul ca lucrurile spuse pe un blog nu inseamna ca sunt si crezute de o persoana sau alta. Multe se fac pentru imagine, din joaca etc. Eu nu am mers pe un astfel de blog – unul personal in care sa spun lumii ce fac in fiecare minut – si nu dezvalui foarte multe despre mine. Separ ceea ce e public de ceea ce ramane cunoscut doar de cei foarte apropiati. Fiecare cu alegerea sa – si aici clar nu vorbim de alegeri eronate.
Cred totuși că un blog trebuie să dezvăluie câte ceva despre persoana de partea cealaltă a feed-ului RSS. Nu-mi plac blog-urile care anunță chestii sau te învață diverse lucruri, pe un ton sec. Pentru asta, am Wikipedia sau cărți de specialitate.
Evident, nu e cazul să cădem în extrema cealaltă și să scriem tot, de la ce-am mâncat aseară până la ce pereche de sosete purtăm azi. Astfel de blog-uri sunt ridicole și în afară de 5 prieteni, nu le citește nimeni. Nu mai zic cât de periculoasă poate fi dezvăluirea de informații cum ar fi adresa reală, CNP sau alte date de identificare.
Stilul meu preferat este blog-ul “proersonal” (adica professional + personal 🙂 ) – este stilul în care scriu pe http://blog.mybox.ro/ . Scriu despre chestii care mă înteresează sau mi se întâmplă, încercând să rămân relevant È™i să ofer informaÈ›ii care sunt utile. Când public ceva, mă gândesc dacă o să mă simt tentat să È™terg articolul peste 2 ani È™i dacă răspunsul este da, nu-l mai public 🙂 (uneori îmi doresc să fi gândit aÈ™a È™i acum 2 ani :)) ).
Citind blog-ul meu, cred că cineva își poate face o idee bună despre evoluția mea profesională în ultimii ani, cum au evoluat preocupările mele și chestiile are mă frustrează din când în când. Uneori scriu pe un ton vesel, alteori sunt furios, și cred că adăugarea unui pic de personalitate blog-ului face bine.
În cazul blog-ului http://novit.ro/blog/ , am păstrat o mare parte din ton (deși temele sunt, desigur, mult mai targetate), pentru simplul motiv că sunt consultant. Mă vând pe mine! Cine lucrează cu mine trebuie să știe cum vorbesc și cum gândesc. Este și motivul pentru care am backlinks către post-urile de pe blog-ul personal.
Am avut un moment de panică atunci când un client mi-a zis că a citit un anumit articol de pe blog-ul meu – È™i era chiar vorba de un rant. După care m-am liniÈ™tit – dacă nu ne-am fi potrivit din punct de vedere al atitudinii, nu ar mai fi vorbit cu mine. Mă place È™i mă acceptă aÈ™a cum sunt – lucru extrem de important atunci când eÈ™ti consultant.
Si eu am un blog – la limita sa spunem. Vorba aceea am desconspirat si animalele pe care le am si am mai spus din cand in cand anumite preferinte sau chiar recent partea cu principii de viata (daca ai chef poti prelua leapsa 🙂 ). Insa sunt anumite lucruri pe care nu le-as spune niciodata online 🙂 si cu siguranta nu sunt genul de om care sa aiba un blog personal – unde sa povestesc tot ce am mai facut 🙂
Dainty yet substantial would be the perfect way to describe these treats, which are actually hollow (see below); while they are light and delicate, they do get a substantive and delicious boost from deep frying, which gives them a flavor something like funnel cake, but with a tantalizingly crunchy texture. When the mixture turns crisp and golden brown, the rosette is removed from the iron and drained on paper towels. While warm, these pastries are usually sprinkled with cinnamon sugar. A nonsweetened batter may be used to make savory rosettes, which can be sprinkled with salt and served as an appetizer. A rosette iron has a long metal rod with a heatproof handle at one end and various decorative shapes (such as a butterfly, heart, star or flower) that can be attached to the other end. When the crisp pastry is pushed off the iron and cooled, it can be filled with a sweet or savory mixture.