De ce sunt cautate premiile si se cade si in plasa inselatorilor?

Ziarul Gardianul are astazi un material despre inselatoria realizata in domeniul telefoniei mobile prin clonarea centralei unui operator (articolul in intregime il puteti citi accesand acest link).

Multi se intreaba cum se poate ca oamenii sa cada intr-o astfel de capcana. Ajung cu analiza in zona “sindromului gratis” – ca romanul isi doreste ceva gratis intotdeauna, ceva care sa vina nemuncit, nemeritat. Altii spun ca este vorba despre prostia oamenilor – si de aceea cad in capcana. Cu siguranta ca necunoasterea are si ea rolul sau, dar poate ca ar trebui luata in calcul nu “disperarea” dupa premiu, ci necesitatea resimtita de oameni.

Cred ca mai este o perspectiva pe care nimeni nu o ia in calcul. Ca in problema ursilor care apar din ce in ce mai mult in orase: toti invinovatesc ursii – dar nimeni nu spune ca de fapt oamenii si-au extins stapanirea asupra padurilor si casei ursilor, ca le-au invadat terenul si le-au poluat mediul. Dar aceasta e o alta problema.

Revenind la castigurile dorite de romani. Ar trebui ca totul sa porneasca de la altceva: de ce doresc oamenii ceva gratis? De ce sunt atrasi de premii? Pentru ca le au pe toate – si se gandesc sa mai varieze? Ma indoiesc.

Daca toti ar avea salarii de 15 000 euro pe luna cu siguranta ca un premiu de 2-3 mii de euro ar trece aproape neobservat. Ar fi bagat in seama, ar exista poate oameni care s-ar entuziasma, insa nu ar genera atat de multa euforie pentru ca oamenii ar avea oricum acei bani. Sau acea plasma oferita ca premiu – pentru care in casa oricum nu ar mai avea loc. Sau ar avea in garaj poate deja 2-3 masini si oricum mai bune decat cea oferita la concurs.

Oamenii nu au de toate – multi dintre ei nu au nici lumina apropo de articolele (Locul în care se ţine parastasul cucilor si România la lumânare) din Jurnalul. Nu toti au parte de tot ce este mai nou din punct de vedere tehnic. Altii nu au nici bani de chirie sau de-o casa decenta. Altii nu isi permit sa isi cumpere haine – iau cate una-doua camasi si o pereche de pantaloni ca sa aiba cu ce sa se duca la serviciu. Discrepante intre oameni exista. Este firesc din punctul de vedere al economiei de piata – si nimeni nu ii incrimineaza aici pe cei ce au. Este insa poate mai indicat sa se realizeze ca sunt din pacate prea multi cei pentru care o masina este inca un miraj, cei care nu isi permit o casa sau sa manance mai bine (facand uz de paine si cartofi pentru ca asta isi permit), cei carora un premiu le-ar prinde bine si le-ar aduce cateva luni de liniste. Si altii profita de nevoile oamenilor.

Chiar in aceste saptamani mai are loc un scandal: este vorba despre companiile care se duc (mai ales la batrani din declaratiile de pana acum) cu precizarea ca le vor rezolva dosarele de retrocedare imobile sau terenuri in Bucuresti si ca vor primi bani buni – si batranii sfarsesc prin a primi 1 euro per metru patrat. Si aici batranii sunt creduli – perfect adevarat – spera si ei ca daca tot au avut de pierdut, macar cum la final sa se compenseze si sa isi sfarseasca si ei zilele traind mai bine.

Sigur ca e vina celor ce zic da – si a celor ce incarca diverse cartele sau cumpara, si a celor ce semneaza contracte crezand in rezolvarea peste noapte. E pacat insa ca se trece si la exploatare – mai ales in cazul din urma (unde se stie ca nu multi stiu sa inteleaga dincolo de limbajul juristilor/oamenilor de vanzari). Prostia se plateste – dar trebuie constientizat (inainte de incriminat) ca dorinta de a primi ceva are radacinile in lipsuri, ca odata inlaturate lipsurile si mirajul ar scadea. Si inainte de a se arata cu degetul ar trebui sa se incerce corectarea situatiei.