Oamenii si dubla masura

Toti au pareri. Unele lucruri trebuie realizate intr-un anumit fel, altele intr-un alt mod. Dar sigur asa si nu altfel. Ceilalti au voie sa …, sa … si sa …, dar le este interzis sa …, sa …, sa ….

Putini sunt obiectivi. Am mai vorbit despre obiectivitate (aici in nenumarate ocazii in context de afaceri si nu numai si am pus problema chiar si din punct de vedere al relatiilor intr-un material de pe Cenusa de Trandafir). Din pacate putini sunt cei invatati de mici sa fie obiectivi: sa priveasca situatiile in mod obiectiv, sa ii analizeze pe ceilalti si pe ei in mod obiectiv, sa fie capabili sa recunoasca ceea ce e bine si sa accepte si partile mai putin bune. O viziune cuprinzatoare e regasita la si mai putini oameni. Nu sunt multi nici cei ce vor sa evolueze, sa devina obiectivi de exemplu, chiar daca nu asa au fost educati.

E usor sa critici. Si acest lucru este foarte clar. E usor sa vezi minusuri, raul din toate si uneori – desi poate parea ciudat – e mai greu sa vezi frumosul din ceva insa mult mai usor sa vezi uratul si sa il evidentiezi/promovezi. E usor sa arati cu degetul – doamne cat de usor.

Cand te-ai uitat insa in propria ograda? Atunci cand se face o observatie cuiva ar trebui ca acea observatie sa ii fie facuta daca persoana care face acea remarca nu a facut acelasi lucru. Spre exemplu daca critic pe cineva pentru ca …, ar trebui ca eu sa nu fi facut acel lucru la randu-mi.

Nu conteaza cand e facut lucrul incriminat. Chiar nu are importanta cand s-a realizat. Nu trebuie sa fie de data recenta. Daca persoana ce face observatia a facut un lucru acum 5 luni nu inseamna ca nu l-a facut doar pentru ca a trecut ceva vreme de atunci. L-a facut – si cu 5 luni in urma si cu 5 ani in urma. Nu e frumos ca atunci cand critici pe altul sa faci sa sune totul ca si cand doar acea persoana e de vina – timp in care tu pozezi in sfant.

Cel mult poti critica o anumita actiune amintind insa ca si tu ai facut acel lucru si care au fost consecintele, subliniind si daca de atunci ai mai repetat sau nu experienta. Esti mult mai credibil si vorbele au un alt impact.

Despre ce vorbim atunci cand avem de-a face cu astfel de situatii? Despre dubla masura (care aduce cu sine evident si ipocrizia). Am vazut sefi “intermediari” (care au subordonati dar au la randul lor si ei sefi) care criticau un anumit comportament al sefilor insa il aveau pe exact acelasi in fata subordonatilor lor.

Si acesta e doar un ecemplu – intrucat dubla masura se regaseste si in zona privata si in cea profesionala. Si un prieten poate avea dubla masura – si aici am exemple numeroase – si un coleg de birou si asa mai departe.

Cel mai rau e cand nu isi dau seama sau, atunci cand li se arata, cand se enerveaza si nu accepta. Desigur, am mai vorbit, modul in care arati unei persoane ceva e extrem de important. Insa trebuie ca si acela sa accepte. Chiar si atunci cand ii arati cu exemple clare si din viata lui s-ar putea sa isi gaseasca justificari (in fond scuze se gasesc extrem de usor). Da, uneori ajungi de nici macar nu iti mai bati capul sa le evidentiezi contradictiile. Insa faptul ca poate tu incetezi sa ii mai spui unei persoane ceva, ca poate te indepartezi nu inseamna ca duce implicit si la disparitia dublei masuri la acea persoana. In niciun caz.

E greu sa poti oferi o solutie concreta sau o concluzie foarte clara. Dubla masura exista insa si cu toate acestea cu siguranta poate fi indepartata. Conditia? Ca fiecare inainte de a face ceva, inainte de a critica un anumit comportament sau actiune, sa se gandeasca (atent, nu superficial) daca nu cumva s-a purtat/a facut exact acelasi lucru candva. Sa isi aduca de asemenea aminte in timp toate actiunile – intrucat acum o persoana poate critica ceva la cineva – un fost iubit/o fosta iubita, un prieten, un sef etc. – si peste o luna sau doua sau un an poate face exact acel lucru criticat candva. Nu e usor – pentru unii  – insa acesta este un comportament dezirabil.