Despre angajari, moda si sacrificii – pe scurt
|Imi planificasem sa scriu despre altceva astazi. Dar stiti cum este cu planurile de acasa si cu socoteala din targ. (Oare poate fi Internetul privit ca un targ? hmm… dar sa nu divaghez)
Am ajuns insa sa am un alt subiect de dezbatere. Oferit bineinteles de unele conexiuni realizate intre informatii de ieri si de azi.
Sa le iau pe rand. Am gasit azi o stire care arata ca suma bonusurilor de performanta in domeniul financiar oferite femeilor din Marea Britanie e mult mai mica fata de cea oferta barbatilor din acelasi domeniu. Am scris de altfel un material mai amplu pe acest subiect pentru Cenusa de trandafir – va invit sa il cititi aici.
Am zice fericiti – ce bine ca nu se intampla doar la noi asa. Am zice tristi ca nu e deloc bine ca astfel stau lucrurile in 2009 – si ca studiul e facut intr-o tara cu pretentii. O tema de meditat.
Si daca tot vorbim de joburi, iata inca un element ciudat: “Isi fac operatii estetice, doar pentru a fi angajati!“. Afirmatia e chiar titlu de stire – material care incepe astfel: “In China, faptul ca in fiecare fisa de post se cere o persoana nu doar cu aspect fizic placut, ci chiar atragator, i-a facut pe multi sa se inghesuie la clinicile de chirurgie estetica. Sunt gata sa-si schimbe complet fata, doar pentru a fi angajati.”. Sursa este PROTV – unde aveti de altfel intregul material precum si un video care ilustreaza informatiile.
Iata asadar ca o diploma nu mai e suficienta. Si ca nici mai multe diplome nu sunt destul. Iata ca infatisarea conteaza – chiar daca nu acesta ar trebui sa fie criteriul de selectie. Incotro ne indreptam?
O veste relativ imbucuratoare – zic eu – e cea descoperita intr-o alta stire despre care am scris pe larg in cadrul revistei Cenusa de trandafir (aici). Lucrul pozitiv e ca doar 37% dintre persoane ar purta, in numele modei, pantofi in care nu se simt confortabil.
Ei, si-acum i-acum! Tot astazi am citit o stire despre un experiment ce s-a desfasurat deja un an de zile (ca atare au putut fi trase niste concluzii) in Utah. Programul s-a numit “TGIT” (Thank Goodness It™s Thursday) si a implicat o saptamana de lucru de 4 zile, a cate 10 ore pe zi.
Weekendul de 3 zile – rezultat in urma acestui program – a adus numeroase avantaje, deloc de neglijat. Intr-o enumerare succinta se remarca reducerea consumului de energie, scaderea traficului, economie, forta de lucru mai fericita, in forma (doar are un weekend de 3 zile!). Va las sa aflati informatii complete din materialul original: T.G.I.Thursday.
Ei… si-acum sa va vad 🙂