Prezentare film romanesc: Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism

Vineri am fost invitata sa particip la premiera unui film romanesc: Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism si am raspuns cu drag invitatiei neavand inca nimic planificat pentru acea seara.

 

Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism
Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism

Daca tot am vazut acest film, m-am gandit sa va spun si voua despre el. Primul lucru pe care trebuie sa il mentionez este ca avem de-a face doar cu filmari statice. Nici distributia nu este ampla, actiunea concentrandu-se in jurul personajelor principale: un scenarist si o actrita intr-un rol secundar. Actiunea in sine nu este complicata sau vasta – totul se concentreaza mai cu seama in jurul unei scene in care actrita iese de de la dus, aude pe hol conversatia a doi barbati aflati intr-o alta camera a apartamentului si intra si iese dintr-un dormitor.

De fapt, concentrarea nu este asupra filmarii scenei in sine – pentru ca in fapt nu o vedem deloc – ci asupra bucatariei interne a scenei acesteia: obsesiva concentrare asupra detaliilor, reactiilor, privirii etc.

Amuzant este ca in fapt scena repetata indelung de ea i se intampla… lui. O sa vedeti insa conceptul.

Am amintit mai sus de bucatarie interna si am subliniat elementul cu un scop: o sa vedeti paralele facute la o discutie la masa intre diverse tipuri de bucatarii si elementele lor specifice care trebuie intelese si raportate la realitatea filmului. Furculita mijloceste relatia dintre om si mancare – iar pe afis o sa vedeti o furculita indoita. Si o sa vedeti ce altceva mai face regizorul filmului din film, Paul (Bogdan Dumitrache), cu furculita.

Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism incepe cu o discutie despre scene si durata lor, despre filmarea pe pelicula clasica (unde se pot trage bucati de 11 minute) si filmarea digitala, unde practic nu exista limite.

O sa vedeti la final insa – apropo de metabolism – o filmare digitala (aranjata) a unei endoscopii (furculita, ulcerul/gastrita date de stresul filmarilor etc.). Elementele se imbina, simbolistica poate fi interpretata de oricine in mod personal in final, iar filmul fie este placut de privitor, inteles ca pelicula concentrata pe abstractizare, pe idee, pe simboluri, fie este respins din start.

Nu o sa va ascund ca este un film destul de greu de urmarit. Nu avem multa actiune, filmarile, asa cum spuneam, sunt statice, elemente se repeta obsesiv, o scena este reluata de n ori.

As indrazni sa amintesc si un minus al productiei: daca fiecare scena capteaza ca sunet orice respiratie, zgomotele tacamurilor, fiecare plescait, fiecare mic sunet pe care il fac cei doi, atunci este surprinzator ca discutiile telefonice, nu auzite din camere diferite, ci cele pe care le urmarim “in direct”, nu redau niciuna nici macar un sunet, o urma de voce/replica a interlocutorului. Daca celui care vorbeste ii sunt captate si cele mai mici sunete pe care le scoate in procesul vorbirii, atunci este de presupus ca ceva, macar o soapta, ar trebui sa se auda si de la telefon. Sigur, poate este intentionata omiterea acestor sunete, nu stiu, dar mie mi s-a parut ca firesc ar fi fost sa existe.

Ca sa ajung totusi la o concluzie in ceea ce priveste filmul, ideea este simpla: nu avem film de actiune si nici complicat. Nu este un film usor de urmarit daca nu va place genul acesta de productie. Si ca sa termin cu “nu”-urile, adaug si ca este un film unde trebuie vazut printre scene (daca ar fi sa parafrazez ideea de a citi printre randuri), unde trebuie sa faceti conexiuni, sa cautati idei si elemente sugerate.  Iar eu va las placerea de a mai descoperi alte cateva conexiuni care se pot face, ca sa nu fie toate dezvaluite aici. Nici macar despre final nu va zic nimic, desi tare as dori sa fac asta, dar nu pot strica surpriza.

In final, mai presus de orice, este un film care vorbeste despre relatia scenaristului cu publicul. El stie ce a scris, ce isi doreste sa transmita, insa publicul va recepta mesajul in functie si de jocul actorilor si de toate celelalte elemente care tin de realizarea filmului in sine. Mai mult, se impune a sublinia faptul ca fiecare spectator recepteaza mesajul in functie de o seama de factori, inclusiv in functie de dispozitie, moment, nivel intelectual, preferinte si experiente personale.

Si in aceasta linie imi permit sa inchei specificand un singur lucru: cu siguranta nici scenaristul si nici producatorul nu si-au propus sa creeze un personaj masculin principal care sa ne aduca aminte, sotului meu si mie, de un barbat pe care il stim in viata reala (care nu ne place in mod deosebit). Modul de a se purta, de a vorbi, atitudine etc., toate pareau inspirate de acel tip pe care il stim noi.

Cu alte cuvinte, totul tine de interpretare, de barierele sau de elementele in plus adaugate de privitor si extrem de rar ceva pleaca de la emitator intr-un fel si ajunge sa fie decriptat si receptionat, primit de receptor in acelasi fel.

Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism este un film de de Corneliu Porumboiu, cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avramut, Mihaela Sarbu, Alexandru Papadopol, Alexandru Jitea.

Share
3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge