Mos Craciun a disparut – traiasca Draga Mos Craciun

Iata ca astazi e 28 decembrie. A trecut asadar Craciunul, a trecut si Sfantul Stefan, ne apropiem de anul nou.

Pana aici totul este, am putea spune, firesc.

Cei ce s-au uitat in acest an la televizor in perioada premergatoare sarbatorilor si in zilele de Craciun au remarcat cu siguranta un aspect. Ca Mos Craciun a cam disparut. A aparut insa… dragamoscraciun. Mai toate posturile de televiziune aveau diverse emisiuni care urmau ca la un moment dat sa dea niste cadouri unor copii. Toti trebuiau sa ii scrie lui Draga Mos Craciun pe o adresa de acest fel. Alternativ a mai fost draga mosule.

Un alt element foarte usor de remarcat a fost tipul de filme pe care s-au axat posturile. Povestea lui Scrooge (fie varianta desene animate fie varianta film) si povesti in care unul sau doi copii (frati) observau ca mama sau tatal lor divortati se casatoresc cu alte persoane si ii cereau mosului ca mami si tati sa fie din nou impreuna. Evident povestea avea o sumedenie de aventuri, dar si un final dorit de copii. Fireste ca nu puteau lipsi nici productiile cu Arnold Schwarzenegger si copii in prim-plan.

Nu am ceva impotriva povestilor frumoase, nici macar a celor romantice. Cand insa toate filmele merg pe acelasi tipar – si nu doar toate filmele de pe un post, ci de pe toate posturile… avem o problema.

Pana una-alta au trecut toate – acum se anunta revelioanele si “paranghelioanele” cu actori cunoscuti si, din pacate aparent peste tot, cu manelisti.

Share
15 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge