Sa razi, sa plangi, sa te incrunti – dar sa nu dai bani

Cersetorii! Plin de ei peste tot. Ba ne-am trimis reprezentanti de seama in domeniu in intreaga lume. Ni-i trimit pachet inapoi, le dau si bani de buzunar – stau putin de sarbatori sau sa ii revada pe cei ramasi aici si pleaca inapoi de unde au venit.

Unii ne inspira mila. Altii chiar ar merita niste bani. Altora nu putem sa nu le spunem sa se duca la munca: sunt poate mai tineri sau de seama noastra si mai in putere.

V-as povesti acum despre un cersetor care se plange mereu ca “Mi-e foame, n-am mancat nimic! Vreau sa-mi iau o paine…”. Te-ar induiosa. Daca n-ar fi tanar, fara nimic beteag – si barbat in forta. Deci care ar putea munci. M-a amuzat ca intr-o seara o femeie avea o paine intr-o punga. Asta cu vestitul lui text, spus cu vocea sa plangacioasa dar enervanta scosese deja din sarite pe multi. Asa ca doamna ii spune – cand ajunge langa ea: “Uite, luasem painea asta pentru familia mea. Dar daca iti e asa de foame ti-o dau tie. Ia-o! Poftim!”. La care tanarul se uita urat, dispretuitor si pleaca in spatele autobuzului. Ceea ce doamna nu stia e ca cu o zi in urma primise o punga de pufuleti de la cineva. Ori daca ii era foame, ar fi dat iama-n pufuleti. El se plimba cu punga… cerand bani. A coborat chiar din mijlocul de transport in comun fara sa aiba nici cea mai mica intentie de a manca. Deci… cum era cu foamea?

Povestea de sus insa ar fi prea putin. Sau, mai bine zis, am trait sa vad o situatie si mai si. Stati putin si nu va opriti din citit. Caci de nu veti continua, o portie buna de ras veti rata! Tramvai. Statii lungi. Din spate se aude un plangacios. Un baiat – probabil tot tanar si in putere – care se vaita de zor: sunt orfan, nu mai am parinti. Ajutati-ma si pe mine…. Si asa vreo doua statii – enervant de incet se misca baiatul tot insistand ca poate cineva ii va da bani. Tipul ajunge intr-un final spre fata tramvaiului – unde ma gaseam. Se tara pe jos – parand ca nu are un picior. Insista el pe langa noi – numai ca nimeni nu a fost induiosat. Asa ca nu s-a ales cu nimic. Ah, ba da, o doamna in varsta i-a dat un leu. Ei bine, dupa ce a vazut ca nu ii mai da nimeni nimic… surpriza: se ridica in picioare. Atentie!!! Aceasta nu e surpriza cea mai mare! Ei.. acum nu pot merge mai departe cu povestirea fara sa vi-l descriu. Si-ar pierde tot farmecul intraga situatie. Imaginati-va asadar un baiat cam de liceu – spre 17-19 ani (poate si 20) cu o camasa, pantaloni, picioare goale. Peste pantaloni avea o fusta lunga – nu foarte larga – sub care isi ascundea piciorul cand facea pe schiopul. Pe cap avea o basma – albastra. Ca nicio culoare nu mergea cu alta… e evident. Ca modelele erau multe si incarcate e iarasi foarte clar. Sa ajungem insa la surpriza cea mai mare. Spuneam ca se ridicase in picioare domnisorul. Da. Sta putin – vreun minut – el asa, dupa care incepe sa isi aseze basmaua. Si-o trage mai peste ochi, mai peste frunte, astfel incat sa nu i se vada foarte bine fata. Atentie din nou: precizare importanta catre cititori: tipul NU a coborat din tramvai dar mai mult tramvaiul nu era aglomerat astfel ca, poate cu 2-3 exceptii, oamenii erau aceiasi. Stimabilul nostru porneste acum intr-o noua calatorie in acelasi tramvai, dinspre fata spre spate. Noua placa: Sunt orb, ajutati-ma si pe mine!…

Nu va pot ascunde: s-au auzit hohote de ras atunci – ca si eu mai rad si acum. Rad de tupeul lui – dar rasul mi-e la fel de amar precum cel de la filmele lui Charles Chaplin. S-au auzit si comentarii – multe, marunte si dureroase.

Nu le reiau aici – dar mi-ar placea sa vad ce parere aveti voi despre acest subiect! Sa nu uitam si de campania – bazata pe fapte reale – apropo de cersetorii ce fac mii – multe – de lei pe luna!