Apreciem ce face celălalt? Manageri şi angajaţi pentru voi toţi e materialul

Am citit recent o carte despre puterea aprecierii pe care am prezentat-o si pe PRwave aici.

O lucrare deosebit de interesanta, mai ales ca din toate partile vedem mesaje cu nemultumiri, astfel incat putini sunt cei ce se mai bucura de ceva, putini sunt cei ce apreciaza ceea ce au; tot din carte aflati din experienta autorului la ce e buna aprecierea si cum l-a ajutat in viata.

Merg insa si mai departe de cele cuprinse in lucrarea amintita anterior si intreb: apreciati ceea ce aveti? In viata privata e de dorit ca fiecare cuplu sa isi creeze “regulile” proprii: membrii respectivului cuplu decid pentru ei, ce se intampla nu trebuie sa fie nici ceea ce a spus mama vreunuia, nici prietenii. E drept ca se intampla des ca un membru al cuplului sa ajunga sa aiba impresii gresite despre celalalt, despre ce face sau nu face. Asa i se poate intampla domnului, de exemplu, sa creada ca doamna lui sta toata ziua de pomana acasa (daca e casnica) – desi casa e curata, rufele sunt spalate, hainele calcate, mancarea facuta etc. Numai ca el s-ar putea sa nu aprecieze toate acestea pentru ca nu constientizeaza ca sunt facute. Chiar recent mi s-a intamplat sa citesc o stire despre un studiu care arata ca barbatii muncesc mult si ei acasa dar munca nu le e apreciata pentru ca ei nu spun ce fac (puteti citi intreg materialul aici).

Vreau sa zabovesc mai mult in zona profesionala si sa vedem aici cum stau lucrurile.

Pe de o parte avem sefii. Apreciaza ei ce fac angajatii? Mi s-a intamplat sa aud despre o persoana care, la o firma unde nu era angajata nicio femeie de serviciu (da, exista una care venea o data pe saptamana din partea celor ce gestionau cladirea in care firma avea sediul), venea mai devreme si facea putin curat. Isi aloca zilnic 10 minute in care dadea putin praful prin incaperi – erau doua: biroul sefului si biroul celor trei angajati. Credeti ca era apreciat efortul? Chiar la cursul tinut de mine la Ramnicu Valcea cineva povestea o siuatie similara si spunea ca atunci reactia celorlalti a fost:  “Ce faci? Inceteaza, ca o sa ne puna si pe noi dupa aia!”.

Apreciaza sefii intotdeauna proactivitatea angajatilor? Iata un alt element la care fiecare manager ar trebui sa se gandeasca putin. Cum reactioneaza atunci cand un angajat e proactiv, cand poate isi depaseste putin atributiile avand insa interesul firmei in minte?

Apreciaza sefii angajatii care isi vad de treaba si nu se apuca nici sa vorbeasca de rau pe cineva, nici sa isi vada de ale lor pe timpul si resursele firmei sau apreciaza angajatii lingusitori, pe cei ce vin se lauda cu toate realizarile lor, pe cei ce vin sa ii sapa pe ceilalti? Incearca oare sefii sa afle daca asa stau lucrurile sau se lasa pacaliti de aparente?

Pe de alta parte avem angajatii. Evident sunt firme si firme. Insa apreciaza un coleg ce face celalalt? Dadeam mai sus exemplul cu persoana ce facea curat. Apreciati la serviciu un coleg ce va ajuta in ceea ce aveti de facut – sau considerati ca asa trebuie sa faca, credeti ca e de datoria lui si va invatati asa si stiti ca daca aveti nevoie de ceva e cineva acolo care sa scoate din orice situatie? Apreciati un coleg ce nu va paraste atunci cand ar putea sa o faca si mai ales cand ar obtine avantaje daca ar face-o?

Apreciati un coleg ce se poarta frumos si nu incearca nici sa vi se bage pe sub piele, nici sa va sape? Sau il apreciati mai degraba pe cel ce vine si va spune cate a facut pentru dumneavoastra – sau cat rau putea sa va faca dar nu vi l-a facut? Apreciati fatada sau nu?

Si lista ar putea continua.

Dar intrebarea ramane: apreciati ce fac ceilalti?

Share
39 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge