Redd’s Cranberry – bere cu aroma de merisoare si-o poveste

Eram vineri cu o prietena in vizita la o alta prietena si la fetita ei de doar o luna si un pic. Cum stateam noi de vorba primesc un telefon – slava Domnului fix cand iesisem din camera unde tocmai adormise copilul. Era un curier care imi spunea ca are un pachet pentru mine. Evident insa, el era la adresa specificata, eu nu. L-am intrebat daca revine pe-acolo mai tarziu, a zis ca nu, dar ca vine maine.

M-am gandit eu ca “maine” e sambata, dar mi-am zis ca o avea omul idee ce zice. Sambata trebuia sa plecam, asa ca il sun eu pe el – da, am fost inspirata sa salvez numarul in agenda – si, ce sa vezi, normal ca sambata nu lucreaza, asa ca ramane pe luni. Eu evident abia asteptam sa vad ce e in pachet! Ma gandisem ca poate veni sambata pentru ca mai sunt firme de curierat care fac livrari in weekend.

Din nou slava Domnului pana luni nu mi-au crescut urechile sa fac codite din ele asteptand sa vad ce e in pachet. Si pe la pranz curiozitatea mi-a fost rasplatita. Era ceva de la URSUS Romania – mai exact daca tot n-am ajuns din cauza problemei cu piciorul la evenimentul de lansare al berii Redd’s Cranberry in Romania, a venit berea la mine sa o testez 🙂

redd's cranberry
redd's cranberry
Redd's Cranberry 2
Redd's Cranberry 2

Recunosc, nu apucasem sa iau inca, asa ca am fost tare curioasa – insa evident ca trebuia sa pun berea intai la frigider ca sa o gust dupa. Noroc ca am rabdare, ca altfel… 😀

Acum despre povestea mea cu alcoolul trebuie sa stiti asa: nu imi place sa beau. Serios, nu beau. Au fost si sigur vor mai fi ani in care nu am pus pic de alcool in gura – pentru ca nu simt nevoia. Acum vreo 4 ani, intr-un concediu, am ajuns la o prietena in Germania. Ea avea niste bere cu gust de lamaie si i-a dat sotului si mi-a zis ca musai trebuie sa incerc. Cum refuzasem orice imi daduse, am zis ca… o sa gust de la sot. Si am gustat de la sot si, recunosc, mi-a placut gustul. Ba chiar cand am venit in tara am luat si noi cateva asemenea beri.

Ulterior pe piata din Romania au aparut mai multe firme cu beri cu diverse arome. Si a venit si Redd’s, berea dedicata doamnelor. Si-am incercat si de la ei 😉 din toate sortimentele lor.

Nu, nu m-am transformat in cine stie ce bautoare de alcool. Din cand in cand insa, mai gust cate ceva. Nu e usor insa sa declar ca imi si place o aroma anume.

Aroma de merisoare a noului Redd’s suna interesant inca de cand am vazut emailul cu invitatia la evenimentul de lansare – pe care asa cum am spus nu am putut-o onora – si apoi in comunicatul publicat pe PRwave despre lansarea Redd’s  Cranberry.

Sotul a deschis sticla, turnat in pahar si… am gustat. O aroma diferita in mod cert. Mai dulce decat cea de lamaie, dar nu una care sa te faca sa lesini de dulce. Oricui ii plac merisoarele, clar ii va placea aceasta bere. Eu recunosc ca nu-s fan merisoare, si totusi mi se pare interesanta berea aceasta. Da, as incerca-o si cu alta ocazie – si acest lucru spune ceva venind din partea unui ne-bautor de bere/alcool in mod obisnuit 🙂

Voi ati gustat noul Redd’s cu aroma de merisoare? Cum vi s-a parut?

Share
7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge