Un concert minunat: Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei: Alifantis, Andries, Baniciu si Vintila

Mi-am dorit mult de tot sa ajung la concert si iata ca am avut ocazia ca in duminica trecuta, pe 6 octombrie, sa fiu la Sala Palatului si sa ii ascult pe Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila intr-un concert extraordinar: “Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei”.

Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei
Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei

Evenimentul a avut loc la 10 ani de la prima “editie” – de alfel Alexandru Andries i-a facut un cadou inedit lui Nicu Alifantis legat de acest aspect;) – si i-a fost dedicat lui Florian Pittis care ar fi implinit 70 de ani pe 4 octombrie si care le-a fost bun prieten tuturor.

Cantecele din copilarie, adolescenta si tinerete (cata a trecut din ea, ca mai am ceva ramasa, zic eu 😉 ) cantate live pe scena Salii Palatului nu au putut decat sa ma bucure!

Imi doream sa aud cateva melodii – mai cu seama Balada dromaderelor si Pisica neagra – si le-am auzit pe toate cu mare-mare bucurie. Am apreciat faptul ca, desi raciti, Mircea Baniciu si Nicu Alifantis au fost in forma de zile mari.

Solo-urile de chitara (Mircea Baniciu si Nicu Alifantis, mai ales ca intro la Balada dromaderelor) au incantat sala. Evident, multe cantece au fost cantate deopotriva de cei de pe scena si de cei din sala. Sonorizarea a fost impecabila insa – astfel ca i-am putut auzi foarte bine pe cei 4 cantareti, chiar cu toata sala cantand!

Singurul meu regret a fost ca nu am gasit bilete mai aproape de scena. Randul 5 ar fi fost perfect 🙂

Mi-a placut de asemenea interactiunea dintre cei patru, replicile spontane, interactiunea cu publicul. 4 domni pe care este o placere sa ii asculti cantand si vorbind (a doua parte mai ales in emisiunile unde sunt invitati), sau pe care ii descoperi cu placere online (va recomand paginile de facebook ale lui Nicu Alifantis si Mircea Baniciu, pentru ceilalti doi negasind o pagina oficiala).

Sala a fost plina – lucru care m-a bucurat nespus. Recunosc, pretul biletelor mi s-a parut accesibil: 70 de lei sau 50 de lei. Cred ca as putea asculta zilnic acest spectacol si nu m-as plictisi. La fel, cred ca am putea sta in curte, la aer curat, de vorba ore intregi 🙂

Chapeau, domnilor!

Concert Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei: Alifantis, Andries, Baniciu si Vintila
Concert Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei: Alifantis, Andries, Baniciu si Vintila

Si iata si un videoclip oficial:

Share
70 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge