Jessabelle, filmul horror care poate surprinde

Daca atunci cand va ganditi la un film horror va ganditi la o multime de personaje care mor, rand pe rand, in conditii dintre cele mai ciudate, daca va ganditi la monstri si criminali si la multe scene sangeroase, atunci tineti cont ca Jessabelle este un film relativ diferit.

Jessabelle

Jessie este o tanara care tocmai se muta la prietenul ei si urmeaza sa aiba un copil. Pe drumul catre apartamentul lui, masina este lovita. Ea este singura supravietuitoare, insa pierde sarcina si abilitatea de a merge. Trebuie sa urmeze luni intregi de exercitii si fizioterapie pentru a putea merge din nou.

La doua luni de la accident, ea trebuie sa paraseasca spitalul. Cum nu are niciun ban si nici o locuinta a ei, trebuie sa isi sune tatal, singura ruda in viata (desi el i-o incredintase spre crestere, de mica, unei matusi – care intre timp murise).

Se intoarce asadar in casa natala, locul in care murise mama ei.

Aici Jessabelle descopera, din intamplare, cateva casete video pe care le filmase mama ei pentru ea cat era insarcinata (tocmai pentru a-i oferi copilului posibilitatea de a o cunoaste intrucat, pe parcursul sarcinii se descopera ca are cancer).

Jessie este fericita – are o sansa de a-si vedea mama si scenele in care mama ii vorbeste, in camera, fiicei ei, iar Jessabelle ii raspunde, in prezent, sunt intrucatva induiosatoare. Mama ei ii citeste in carti. Invatase acest lucru de la Moise, cineva de la o biserica din oras. Tatal ei nu era de acord cu aceasta practica.

Citirile insa, in loc de a prevesti intamplari frumoase, sunt complet eronate – la o prima vedere. Mai mult, ele vorbesc despre prezente ostile in casa si despre moarte. Mama lui Jessie este filmata chiar cand zice ca „tu esti moarta, jessabelle”.

Ce-ar putea insemna toate acestea?

Merita amintit si faptul ca pare ca o forta supranaturala doreste ca Jessie sa vada toate casetele. In timp ce o vizioneaza pe prima, tatal ei se intoarce acasa. Ii ia caseta si o rupe si ii arunca scaunul cu rotile in raul din fata casei. Cand, a doua zi, vrea sa ii arunce toate casetele – tocmai pentru ca o inspaimantau si ii dadeau cosmaruri – tatal moare ars intr-un incendiu.

Casa rasuna de zgomote ciudate. O fantoma – de fapt mai multe – ii apar in vise, iar una incearca sa o omoare in baie.

Un prieten din liceu, Preston, vine sa o viziteze si, cu ajutorul lui, descopera un adevar infricosator.

Practici voodoo, fantoma, intamplari inexplicabile si un final de felul acelora care genereaza o reactie puternica: fie iti place si ti se pare interesant, fie iti displace profund si crezi ca nu se potriveste. Love it or hate it, cum ar zice englezul.

Merita mentionat faptul ca atmosfera de horror este bine intretinuta de casa parinteasca – neingrijita, cu podele care scartaie (sau sunt prezentele acelea?!?), cu exterior interesant, cu o mlastina in apropiere si o sa mai vedeti voi si alte detalii (sper).

Cum spuneam, filmul nu este un horror „clasic”. Este unul mai… accesibil sa spunem (desi este interzis minorilor sub 15 ani). Are scene infricosatoare – dar tineti cont ca fantoma si momentele de ciocnire cu ea sunt „acompaniate” doar de tipete.

La fel, asa cum am subliniat deja, nu este un film cu corpuri sfartecate – obisnuite ale filmelor horror. In sfarsit, ar merita poate sa aflam parerea unor practicanti voodoo – cum li se pare lor intreaga poveste si amestecarea acestor practici in acest fel intr-un film.

Una peste alta, este un film la care am stat pana la capat – desi mi s-a intamplat sa fie unele de la care sa ma ridic, indiferent de gen – sau la care sa stau cu greu. Poate ca mergea un pic mai bine ceva mai multa actiune imediat dupa iesirea din spital, dar nici insistarea pe adaptarea la un mediu nou nu e rea ca idee.

Altfel, tocmai pentru ca fata nu are bani si ca nu poate merge, nu poate pleca de acolo – iar dupa cum stiti, deseori la filmele horror oamenii se intreaba: „dar de ce nu pleaca din casa bantuita”? Aici raspunsul este oferit a priori. Iar acest lucru mi-a placut.

Ca o mentiune finala, Jessabelle este distribuit de Forum Film si intra in cinematografe incepand de astazi, 28 noiembrie. iata si trailer-ul acestui film

 

Share

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge