Pentru PRisti: Cum sa enervezi un jurnalist: 5 modalitati rapide si eficiente

Anuntam ieri pe Facebook ca, desi nu imi face nicio placere, voi scrie un articol cu privire la oamenii care lucreaza in PR si la relatia lor cu jurnalistii. Unul dintre comentarii a fost “Again” si am raspuns acolo ca da. Si am mentionat, pe scurt, de ce.

Ei bine, da, desi a curs multa cerneala (vorba vine, ca de mult timp ne “batem” in articole online si mai putin in print) pe acest subiect, desi au fost materiale cu diverse aspecte ale acestei relatii, iata ca unele obiceiuri deloc bune se pastreaza. Stiu acest lucru pentru ca, fiind si om de relatii publice, dar avand si un site, ajungand astfel asadar si cumva in postura de jurnalist (macar de persoana care publica materiale si care are un site unde trei persoane publica materiale trimise de PRisti), am vazut si vad lucrurile din ambele perspective. Mai mult, am prieteni atat in randul jurnalistilor, cat si in cel al PRistilor, astfel ca din nou aflu ce ii macina pe toti, indiferent de “tabara”.

Da, pun “tabara” intre ghilimele pentru ca nu ar trebui sa fie o lupta intre oamenii de PR si jurnalisti. Inveti – sau citesti (carti sau article) – ca oamenii de relatii publice sunt sursa oficiala de informatii pentru jurnalisti, ca ei ar trebui sa creeze si sa mentina relatii bune cu jurnalistii. Si apoi ajungi, ca PR, in postura celui care, fara cine stie ce buget, trebuie sa aduca multa vizibilitate materialelor. Dar, in practica, lucrurile nu sunt deloc asa de simple, astfel ca multe agentii si multi freelancer-i utilizeaza diverse… tactici (sa le spunem) a caror menire este sa duca la publicarea articolelor. Numai ca aceste tactici, in loc sa aiba mereu succes, aduc repulsia/revolta jurnalistilor. Hai sa vedem astazi 5 dintre acestea, cinci modalitati simple, rapide si eficiente de a enerva un jurnalist.

1. Cadoul. Deschide cadoul.
Nu m-am putut abtine sa nu incep cu acest aspect. Agentia trimite un comunicat alaturi de un produs (eventual mostra). Toate bune si frumoase, numai ca, adesea, PRistul nu asteapta sa vada daca intr-o saptamana apare o stire (sau in luna urmatoare, daca e o revista bilunara/lunara), ci suna in ziua in care s-a livrat cadoul (daca nu chiar in ziua de dinainte) ca sa se asigure ca jurnalistul a primit cadoul.

Am citit destule articole – al lui Comanescu e cel mai recent – pe acest subiect.

Ideea? Agentia suna si insista ca jurnalistul sa deschida/testeze/guste cadoul. Da. Nu e suficient sa spuna ca l-a primit. Nu o sa uit articolul de pe Forbes.ro pe aceeasi tema cu ocazia lansarii unei beri cu gust de lamaie (din pacate nu-l gasesc chiar acum, dar mai caut).

1 anexa. Nu trimiti cadoul la toti, dar ii suni pe cei la care nu ai trimis ca vrei sa publice
Am scris la un moment dat, intr-un articol pe ITTrends, cum e cu trimiterea mostrelor/cadourilor pentru publicatii si ca nu recomand sa se trimita “doar la cei mari”. Stiu insa ca multe agentii fac asta – deh, restrictii de buget. Pana aici nu ar fi sfarsitul lumii, chiar daca nu e tocmai corect, dar ma amuza teribil (ca sa fiu diplomata) fazele in care cadoul trimis este pus de diverse persoane in poza pe Facebook, nu intotdeauna si articol in publicatiile sau pe blogurile pe care scriu acele persoane, in schimb publicatii care nu primesc acea mostra sunt sunate si intrebate, insistent, daca nu publica. Da, am vazut de cateva ori aceasta faza si am auzit-o la cativa prieteni.

2. Suna si insista.

Gata, am terminat cu mostra/cadoul. Nu a fost buget – situatie intalnita la multe-multe companii mici si medii. Dar nu am sfarsit si cu insistenta.
Cea mai mare problema este insistenta!

Scuza oamenilor din PR? Pai lasa, sa insistam, ca daca ii “pistonam” se satura si publica.
Sigur?

Problema apare mai ales cand se suna in locurile unde se publica de obicei si nu se suna a doua sau a treia zi – caz in care, poate, intr-adevar s-ar descoperi o problema cu primirea sau trimiterea mesajului initial –, ci se suna la jumatate de ora-o ora de la trimiterea comunicatului.

2 anexa. Nu verifica inainte sa suni
Da, si 2 mai are o “anexa”: agentia suna la redactie sa intrebe daca s-a primit comunicatul si daca se publica. Face asta FARA a verifica site-ul unde era deja publicata stirea (aici, recunosc, vorbesc cel mai mult din propria experienta: primim foarte multe stiri, le publicam, dar primim si multe telefoane de la PRisti care nu verifica intai site-ul sa vada daca a aparut stirea. Primim telefoane in aceeasi zi sau dupa cateva zile. Doar de trei ori s-a intamplat sa nu fie materialul pe site, intrucat nu ne ajunsese e-mailul, dar in rest a fost timp pierdut cu explicatii si search facut de noi la telefon sau cautari in e-mailuri etc.

3. Streseaza-i pe retelele sociale si emailurile personale
Nu ai bani de telefoane? Nu ai timp de ele sau nu ti-au raspuns jurnalistii? Te-au adaugat insa pe Google+/Facebook/Twitter/LinkedIn? A, in acest caz, gata, ai gasit solutia. Contacteaza jurnalistul, in maximum doua ore, pe una (sau mai multe) retetele. Il saluti (eventual), il intrebi de sanatate (eventual) si apoi treci la subiect (intotdeauna): cand publici? Si… imi si promovezi si mie stirea?

4. Trimitem doi sau mai multi, zile la rand, acelasi material
Un angajat al agentiei trimite, de dimineata, comunicatul. Poate ca reprezentantul publicatiei nu il considera de interes pentru cititorii sai, astfel ca nu publica. Nu-i nimic, spre seara un alt angajat trimite aceeasi stire (eventual modifica subiectul mesajului si textul din e-mail).

Nu a funcitonat? Jurnalistul nu a publicat? Nu-i nimic, maine trimitem iar. Si poimaine.

Da, am vazut si aceasta strategie, atat la PRwave, cat si la alti prieteni cu site-uri de stiri.

5. Mesaj separat sau telefon, la doua zile, cu aluzii fine
Eee, nu sunt toti asa de directi. Mai sunt si agentii care trimit mesaje fine, la doua-trei zile de la trimiterea materialului. Nu te intreaba daca l-ai primit direct, ci folosesc abordari… inedite.

Si aici se potriveste si 2 anexa intrucat uneori trimit mesajul sau suna fara a verifica, iar uneori materialele fusesera publicate.

Un amic imi povestea ca a trebuit sa stea cateva minute bune cu o angajata a unei agentii sa o ghideze (el fiind in vacanta si avand telefonul la el) unde e stirea, in ce categorie. Stirea aparea si la o simpla cautare pe site, mi-a zis el (si am testat si eu dupa), dar persoana care lucra in PR nu a gasit-o si nici nu a vrut sa il creada pe amicul meu pe cuvant. A stat cu ea la telefon pana a gasit ea stirea in sectiunea financiara :).

Ca intotdeauna cand am astfel de materiale cu greseli de PR stiti ca NU ma refer nici la toti jurnalistii si nici la toti PRistii. Numai ca, din pacate, cum spuneam si la inceput, anumite obiceiuri se pastreaza si, din cand in cand, merita amintit ca NU asa se face. Azi am realizat asadar o sinteza – sper sa va fie de folos.

Nu cred ca exista jurnalisti perfecti dupa cum nu exista PRisti perfecti. Cred insa ca putem sa gasim cai de comunicare reale, ca putem sa avem o relatie bazata pe respect astfel incat sa nu ajungem sa fim in tabere diferite, cum se intampla uneori acum.