Datul zapezii la romani

Traim intr-o zona in care ninge. Motiv de bucurie pentru multi, lucru de apreciat pentru ca ne bucuram de 4 anotimpuri si de multe “elemente meteo” si clar semn ca pot aparea anumite obiceiuri. Sau, mai corect spus, ca spiritul national se vede si pe timp de iarna.

A nins in Romania. Mult, frumos, viscolit – a nins. Din pacate insa nu a nins doar in gradini si pe campuri si doar pe munti – nu-i asa ca asta ar fi o solutie pentru ca iarna sa nu ne mai ia in fiecare an pe nepregatite???? Din pacate a nins si pe trotuare, pe strazi…

A paralizat Romania. Evident. Parca e in vreun an altfel. Noroc ca nu ma uit doar in ograda proprie sa am impresia ca doar la noi se poate. Nu, situatie similara exista si prin Anglia si in alti ani era prin Germania, Austria. (Bine, ca la ei totusi mai rapid se rezolva toate e partea a doua. Si revin la solutia pusa in italic mai sus 🙂 ) Asadar nu suntem chiar unici – nici macar in rau – oricat le-ar placea unora sa scoata in fata doar uratul.

A inceput totusi si sa se circule. Astazi de exemplu este mai bine. Nu mai ninge si… cat de cat se poate circula. Cel putin in Bucuresti – inca nu m-am interesat cum e cu drumurile nationale, autostrazi etc. asa ca nu sariti cu bulgari – fie ei si doar virtuali.

mazina_zapadaOamenii isi scot masinile la plimbare. Nimic rau. Dar datul zapezii spune multe despre calitatea omului. Iesi in fata blocului. Iti dai zapada de pe masina. Dai sa pleci – normal ca nu poti, ca doar zapada din jurul masinii nu ai dat-o. Da, nu radeti, am vazut persoane care au ajuns la aceasta concluzie dupa indelungi zbateri mentale. Te-apuci sa dai zapada. Dar cum? Logic, zapada se da aruncand-o la masinile din fata/spate sau pe locurile libere unde au fost parcate acele masini. Ce conteaza ca acei oameni se vor intoarce acasa si vor dori sa parcheze si ei? Lasa… sa stea in mijloc de drum sa mai dea o data zapada. Si-apoi de ce sa fii civilizat si sa arunci zapada in gradina? De ce sa eliberezi ca lumea locul? De ce sa le arati celorlalti ca te respecti si ca ii respecti? Doar nu-s decat vecinii tai. Si exact cat ii respecti tu pe ei meriti si tu sa primesti din partea lor.

Cel mai frumos e cand ii spui cuiva ca uite poate ar fi indicat sa dea totusi zapada in gradina. Si da, nu te apuci sa ii dai lectii aiurea ci ii spui ca tu asa ai facut. Adica clar ai dat un exemplu bun. Te omoara instantaneu cu replica: “Pai da, dar e mai mult de munca”. Dupa o discutie mai lunga si cu ceva apel la tehnici de persuasiune (deh, desi le urasti uneori trebuie sa le folosesti) reusesti sa il convingi sa faca si el ceva ca lumea. Si WOW, se mai ia un vecin dupa el. Poate ca e exemplul bun dat ori frica de morala. Nu stiu, insa nici nu-mi pasa.

Evident sunt si oameni cu mult bun simt. Oameni carora nu trebuie sa le spui. Pe locul doi de apreciat sunt cei care atunci cand aud o explicatie rezonabila urmeaza un drum mai bun. Evident ca sunt si incapatanati si mitocani – insa… incet-incet numarul lor se micsoreaza.

Cert e ca tot ceea ce facem spune ceva despre noi. Inclusiv datul zapezii. Acum… ce vreti sa spuna despre dumneavoastra datul zapezii?

Later edit: adaug insemnarii de azi dovezi de inteligenta si comportamente civice demne de urmat.

Dovada de inteligenta mai intai: refugiile pentru pietoni in statiile de tramvai. E un lucru minunat ca exista numai ca, atunci cand ninge, ninsoarea le acopera – spre marea ei rusine, desigur – si pe ele. Si-apoi urmeaza topirea primilor fulgi, inghetare, gheata. Apoi zapada care mascheaza. Sa nu mai amintim si de gurile de canal alunecoase, nu? In aceste conditii e logic ca aceste refugii trebuie curatate de zapada – nu de alta dar tramvaiele nu opresc inainte sau dupa statii. Toate bune si frumoase numai ca o dovada de inteligenta clara e sa dai zapada de gardul de protectie, cel de care te poti tine ca sa nu cazi… Asa e clar: nu ai deloc sanse sa aluneci, doamne fereste, sub rotile tramvaiului.

Acum sa continuu cu acel comportament demn de urmat de care ziceam: se da statie de tramvai fara refugiu. Minunat. Tramvaiul semnalizeaza din timp ca urmeaza statie si el va opri, oricum statia e semnalizata. Opreste tramvaiul in statie – masinile trec pe langa el – pe o strada cu inca zapada cat de cat si gheata, se deschid usile si… lumea incepe sa coboare. Normal, ce poate sa se intample atunci? Sa mai treaca in viteza alte masini. Doar clar pietonul are puteri si nu poate aluneca si masina poate trece prin el fara a-l lovi. Si-apoi si ei au masini care daca ar vrea ar opri instantaneu – dar nu vor ei, nu?

Share
15 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge